Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8 octombrie 2026 cu cea de-a doua ediție RCW X Bucharest, capsula de toamnă a RCW. Programul continuă la București o parte dintre proiectele prezentate în luna mai la Iași, reconfigurate pentru noi spații, și aduce proiecte concepute special pentru ediția bucureșteană. „Metafora”, expoziția centrală a RCW 2026, New Media District, HazarDance, Film Showcase: Trei priviri asupra migrației, performance-uri, workshopuri și întâlniri dedicate industriilor creative vor ocupa, timp de șapte zile, spații emblematice ale Capitalei.
https://t.co/PIuNI7dEtF
Deputații PSD și AUR din Comisia pentru Muncă a Camerei Deputaților au respins propunerea USR ca Serviciul de Informații Externe să nu beneficieze de derogare de la restricțiile privind angajarea de personal. O nouă dovadă că PSD și AUR vor zero reforme necesare și doar promovează în Parlament agenda serviciilor secrete, după ce au făcut tot ca să blocheze proiectul USR care i-ar împiedica pe șefii de servicii să rămână la butoane la infinit, pe modelul Lucian Pahonțu.
https://t.co/bUYBo4bwbR
Priviți imaginile. Oameni care se închină în public. Oameni care aruncă blesteme în public. Femei care plâng. Bărbați care trăiesc cu intensitate aproape religioasă solidaritatea cu omul lor.
Au făcut icoane cu chipul lui. Pe Iliescu îl puneau lângă icoană, în colțul de răsărit al casei. Pe Georgescu îl pun în icoană, în locul lui Iisus Hristos. E foarte multă intensitate aici, una care seamănă foarte mult cu aceea a creierului îndrăgostit, care nu mai vede defectele obiectului pasiunii, ci vede numai părțile bune ale lui. Care nu știe să mai facă distincția între fapte și sentimente, așa că le amestecă în feluri care pun într-o lumină favorabilă pe cel iubit, indiferent dacă el e, uneori, un loverboy care te pregătește să te vândă în străinătate pe bani puțini.
Este aici o isterie colectivă care, pe alocuri, îți amintește de imaginile de la concertul lui Michael Jackson din 1992. Lumea leșină după el. Uneori, la propriu. Treaba asta înseamnă ceva.
https://t.co/t1s4nOPNsQ
Polițiștii au desfășurat în cursul dimineții de marți, 22 septembrie, o amplă operațiune în București și în alte 15 județe, în dosarul penal deschis după incidentele violente produse la protestul ciobanilor din Piața Victoriei. Sunt puse în aplicare 29 de mandate de percheziție domiciliară și 30 de mandate de aducere.
https://t.co/qoR3LK5FcF
Un nou mesaj al liderului AUR, George Simion, după reținerea lui Călin Georgescu, readuce în prim-plan problematica instigării oamenilor într-un moment care oricum e tensionat. „Mișcați-vă!”, „E nevoie să punem pumnul în fața furtunii” și, la final, „La luptă!” sunt formulele prin care Simion își cheamă susținătorii la acțiune.
https://t.co/v3EalMgQKH
Perchezițiile la vila din Mogoșoaia a lui Călin Georgescu s-au încheiat. Procurorii au găsit acolo, printre alte, și o legitimație falsă menită să ateste o pretinsă calitate a lui Georgescu de senator al unui Ordin de Malta. Documentul nu are nimic în comun cu felul în care arată în realitate o astfel de legitimație. De la locuința lui Georgescu s-au percheziționat și mai multe dispozitive electronice, aparate de interceptare și alte obiecte ce vor fi supuse unei cercetări informatice amănunțite.
https://t.co/cwAiI07KBF
În urma apariției primelor informații din dosarul în care Călin Georgescu este acuzat de faptul că ar fi coordonat o rețea prin care a înșelat oameni de afaceri cu sume mari de bani, INVESTIGATORIA l-a contactat pe omul de afaceri Răzvan Leu pentru a-l întreba cum a ajuns să facă plângere împotriva lui Georgescu. Acesta ne-a răspuns cu o declarație publică, în care mărturisește că a avut încredere totală în Georgescu, însă acesta s-a dovedit a fi doar un escroc.
https://t.co/BggSzKAcEb
Pe scurt, Georgescu e coordonatorul grupului infracțional care inducea în eroare oameni de afaceri cu credite fantasmagorice, pentru care afaceriștii plăteau garanții de milioane de euro. Ionel Rusen are legături vechi cu Georgescu, sens în care ne amintim promisiunile lui de a da lui Rusen aurul României după câștigarea alegerilor în 2024.
Ei bine, Georgescu are legătură directă cu compania elvețiană Mercado Green Technology, pe care a și prezentat-o afaceristului Răzvan Leu. Mercado, deținută de Alfred Andreas Scharmuller Waltz, dar aparținând până în 2014 unui român, pe nume Mihai Cebotari, este prezentată drept parte a unei rețele de companii cu legături în Rusia. Iar MIGOM, în contul căreia au ajuns banii afaceristului păcălit de Georgescu e conectată cu Rusia prin Mikhail Syroejine, reprezentant al MIGOM în mai multe întâlniri și fost director adjunct al unei instituții media de stat rusești.
https://t.co/fZvbFSQQ9V
Sunt destul de problematice vizitele Dianei Șoșoacă în Rusia, chiar și fără tot felul de declarații halucinante făcute acolo. Dar Diana Șoșoacă începe să ducă situația la un nivel periculos, făcând în Rusia tot felul de afirmații care pun România într-o poziție din ce în ce mai vulnerabilă.
https://t.co/j12Z6IIVG3
După violențele de pe 15 septembrie din Piața Victoriei, provocate de extremiști, organizațiile civice Corupția Ucide și Rezistența anunță manifestații pașnice în mai multe orașe din țară și cer autorităților să identifice și să sancționeze atât autorii agresiunilor, cât și persoanele care instigă la ură și violență.
https://t.co/SOBc6guDdQ
Sunt câteva zile de când Ciprian Pamfile postează amenințător cu privire la protestul de 15 septembrie, anunțat cam pe toate conturile ”suveraniștilor” din zona TikTok. Acesta solicita oamenilor să fie prezenți și nu oricum, ci să aducă o vidanjă în Piața Victoriei, ca să le dea guvernanților ce merită. De asemenea își încuraja fanii să blocheze tot în ziua protestului.
https://t.co/JxhpCszUR2
Mesajul președintelui vine într-un moment în care protestul fermierilor a degenerat în confruntări cu forțele de ordine. Participanții au forțat cordonul de jandarmi, traficul a fost blocat în zonă, iar jandarmii au folosit gaze lacrimogene. Jandarmeria Capitalei anunțase încă de luni că manifestația nu urmase procedura legală de declarare și că vor fi instituite filtre și controale pentru prevenirea unor incidente.
https://t.co/VUWsZR1UNR
Era previzibil ca protestul de astăzi din Piața Victoriei să fie tensionat. Nu pentru că oamenii obișnuiți, nemulțumiți de ceea ce se întâmplă în România, nu ar avea dreptul să protesteze. Dimpotrivă. Nemulțumirile acumulate în ultimele luni sunt reale, iar faptul că România funcționează de prea mult timp într-o stare de instabilitate politică și instituțională explică o parte importantă din furia care se vede în societate.
https://t.co/oTdoJy5UXK
„Cam multe femei care conduc, iau decizii pentru Metrou astăzi. La CA femei, la directori femei, nu vreau să jignesc pe nimeni.” Este declarația făcută, pe 9 septembrie, de Marian Artimon, președintele Unității – Sindicatul Liber Metrou (USLM), care a provocat reacția Partidului SENS.
https://t.co/8xXc6kmFuM
Apărătorii lui Călin Georgescu nu par a fi deloc pregătiți pentru a începe procesul. Căci, deși dosarul privind presupuse acțiuni împotriva ordinii constituționale a ajuns miercuri, 9 septembrie, la primul termen de judecată pe fond, ședința de la Curtea de Apel București nu a dus însă la administrarea probelor. Se pare că instanța a admis cererea avocaților pentru acordarea unui termen pentru pregătirea apărării și a stabilit următoarea înfățișare pentru 28 septembrie 2026.
https://t.co/alLGaglTcB
La Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, primăvara a venit anul acesta cu concerte, termosuri, medalii, trofee și insule verzi. Și toate, în cazul de față, destul de costisitoare. 1.630.892 de lei este suma pe care Sectorul 1 a alocat-o pentru susținerea evenimentelor desfășurate între 7 și 10 mai 2026 în incinta universității conduse de Sorin Cîmpeanu. Adică peste 1,6 milioane de lei pentru patru zile în care horticultura, sportul universitar și divertismentul s-au întâlnit sub cupola Universității de Agronomie. Și nu, nu este o greșeală de tipar.
https://t.co/EenHpPo7ee
Schimbarea conducerii interimare a Televiziunii Române provoacă o nouă confruntare a forțelor politice. Președintele USR, Dominic Fritz, acuză PSD că ar fi făcut o înțelegere cu AUR pentru împărțirea conducerilor celor două instituții publice de media și avertizează asupra riscului ca televiziunea finanțată din bani publici să ajungă sub influența formațiunilor pe care le consideră extremiste.
Reacția lui Fritz vine după ce Parlamentul a aprobat-o pe jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, pentru funcția de director general interimar al TVR. La Radioul public, funcția de conducere interimară a revenit lui Răzvan Dincă, propunerea PSD. Așa cum știm deja din culisele negocierilor făcute, în spatele voturilor s-ar afla un schimb politic între PSD și AUR: fiecare formațiune și-ar fi susținut candidatul la una dintre instituțiile publice de media.
https://t.co/bs68x9zJvk
PSD și AUR nu se mai ascund. Mai nou, cele două formațiuni își consolidează colaborarea politică printr-un mecanism cât se poate de simplu: fiecare partid votează omul celuilalt. La Televiziunea publică, AUR și-a impus propunerea, Sorina Matei. La Radioul public, PSD și-a impus omul, Răzvan Dincă. Rezultatul este o nouă demonstrație a felului în care cele două partide își împart influența asupra instituțiilor statului.
https://t.co/3eI2sK5MV8