Am exclus AUR de la guvernare pentru că România nu își poate permite experimente politice care pun în pericol economia, credibilitatea și stabilitatea țării.
Nu poți promite taxe mai mici, investiții naționalizate și reindustrializare fără să explici de unde vin banii.
Revolta nu ține loc de competență., iar sloganurile nu țin loc de program economic.
Mâine, Patria Prima publică în premieră o anchetă despre cum au fost folosite intenționat greșit statisticile despre mamele minore pentru a justifica finanțarea unor programe ale ONG-urilor și pentru a încerca, sub acest pretext, introducerea în școală a homosexualității ca educatie sexuala. Punem afirmațiile publice lângă datele oficiale, proiect cu proiect, ca să se vadă ce s-a spus, ce arată cifrele și ce finanțări au fost justificate cu acele afirmații.
Până mâine, avem o întrebare pentru IPJ Cluj. De ce are încă arme de foc puscariasul Sergiu Bogdan Meseșan, de la Legiunea Română Getica, după o condamnare la trei ani de închisoare si doua dosare penale in lucru? A fost lăsat în libertate și poate ieși oricând pe stradă cu ele. După incidentul de la Cracovia, ce mai așteaptă Poliția? Să se repete? Sa avem si noi pe unul care repeta asta?
Patria Prima a depus deja o sesizare internă împotriva celor din structura de arme, explozivi și substanțe periculoase a IPJ Cluj. În sesizare am arătat de ce considerăm că Meseșan nu are dreptul să dețină acele arme. Cerem să ni se spună cine a verificat situația, ce a constatat și de ce armele nu i-au fost retrase.
Dacă IPJ Cluj nu soluționează sesizarea într-un mod satisfăcător pentru noi, Patria Prima va depune plângere penală contra acestora, deja s-au trecut niste limite aici.