Deși #BTC este la doar minus 17% față de ATH și #ETH la minus 30%, sentimentul actual în piață este unul dezolant 😔
Și asta din cauza altcoinurilor care au scăderi foarte mari, nu mișcă aproape nimic.
Văd o mulțime de lume și spre surprinderea mea, chiar și persoane cu experiență în piață, care au tendința de a abandona sau se implică tot mai puțin, având îndoieli că o să mai avem un bull market în perioada următoare, că nu o să mai facem așa multe ,,X-uri” sau că acesta este sfârșitul pentru crypto.
Sentimente și păreri pe care le-am mai văzut deja de atâtea ori și care de fiecare dată s-au dovedit greșite.
S-a crezut inițial că ciclul actual „o să fie altfel”, că o să avem un bull run complet în acest an și asta pentru că #Bitcoin a atins un maxim istoric înainte de Halving și monede alternative precum Solana au avut un raliu major, ceea ce a fost surprinzător pentru acest stadiu timpuriu al ciclului.
Discuțiile despre sfârșitul ciclului sunt adesea nefondate, influențate de experiențele anterioare și de scepticismul față de valoarea tehnologiei cripto.
Suntem în situația în care suntem din mai multe motive, dar cel mai probabil și din cauza că momentan nu prea există investitori noi în piață și avem de aproape șase ori mai multe proiecte decât în vârf în 2021, așadar discutăm de o diluare masivă a fondurilor.
Dar nu uitati ca ,,investitorii,, noi sau retail-ul cum li se mai spune, stiu sa cumpere doar atunci cand totul este la ATH.
Dacă mai punem la socoteală și abordarea actuală a VC-urilor care intră devreme la prețuri mici și ulterior fac dump, avem o imagine mai clară, poate pe parcurs mai scăpăm totuși de o parte dintre ele sau vom avea o abordare mai corectă și din partea proiectelor/investitorilor.
Totuși, consolidarea prelungită a #BTC sub maximul său istoric și scăderea masivă a altcoin-urilor indică un ciclu cripto destul de obișnuit, care ar trebui să atingă vârful în 2025.
Trebuie să luăm în calcul că fiecare ciclu are propriile evoluții (pozitive sau negative) și trebuie să ne adaptăm în funcție de ele.
Nu uitați că cel mai probabil mai puțin de 5% dintre tokeni vor avea un real succes și asta este normal. Și în lumea acțiunilor, majoritatea companiilor nu performează.
Eu sunt de părere că suntem în mijlocul ciclului.
Va fi volatil, dar nu trebuie decât să avem răbdare și să ne poziționăm corect pentru a beneficia de creșteri.
Cu două ETF-uri spot active (unul deja în funcțiune și având cerere constantă), clarificări privind statutul #ETH, reduceri de rate, alegeri în SUA, viitorul arată promițător.
ETF-urile pentru #Bitcoin au deschis ușa pentru mulți noi cumpărători să facă alocări de #Bitcoin în portofoliile lor și o să urmeze #ETH chiar dacă cel mai probabil nu la fel de spectaculos.
Intrările de bani noi în piață sunt mult mai importante și cred că Blackrock și alții se vor lupta pentru ETF-ul ETH, mai ales având în vedere succesul produsului lor BTC.
În aceste momente nu alergați după „gem-uri”, rămâneți în proiectele mai solide, mai cunoscute, unde chiar dacă nu o să facem atât de multe X-uri, nu o să fim atât de afectați de scăderi.
Uitați-vă acum doar pe lista cu acele proiecte pe care le doreați în portofoliu pentru long term... o să vină momentul și pentru cele mai riscante, dar acum nu este cazul.
Personal mi-am cam atins 100% obiectivul pentru tokenii platformelor de IDO și focusul meu rămâne acum pe proiectele menționate mai devreme.
Cred în continuare cu tărie că o să reușesc să obțin cel mai bun randament cu proiecte în #IDO în momentul în care piața își revine și nu caut neapărat să fac zeci de X-uri, ci să realizez profit indiferent de câte procente discutăm.
Avem o mulțime de platforme de IDO care ne oferă posibilitatea de refund dacă nu suntem mulțumi��i cum evoluează un proiect, printre care @decubate, @daomaker, @SeaPad_defi, @bullperks, @BRCStarteroff, etc. și putem să investim mai mult decât safe.
Nu vă uitați că acum sunt performanțele slabe pentru că așa este piața acum și oricum nimic altceva nu prea performează.
În plus, este absurd să ne dorim ca unele proiecte bune să se lanseze în astfel de condiții, nu uitați că recompensa amânată de cele mai multe ori este mai valoroasă.
Nu lăsați pesimiștii să vă descurajeze!!!!
Păstrați-vă încrederea și continuați să investiți cu grijă și răbdare și rezultatele o să apară.
Bucurați-vă de momentele de vară, de concedii, de timpul cu prietenii si familia deoarece când vine bull market-ul peste noi nu o să avem timp nici să respirăm 😜
Daca te-am motivat catusi de putin, da un retweet sa mai ridicam moralul si altor persoane 🙏
Al treilea metric
Stablecoin Dominance.
In clipa de fata pe USDT si USDC se impart 120 de miliare de dolari care stau ca fraierele si nu fac nimic. Nu sunt investite in nimic.
In primul peak din 2021.
USDT + USDC + BUSD (care sunt mai jos in poza) imparteau aproximativ 59 de miliarde de dolari.
In momentul actula, cu Bitcoin la 44k, noi avem DUBLU banilor in stablecoin fata de ATH de la 70k.
Al patrulea metric.
Sentimentul general al retail.
Pe termenul de cautare "buy bitcoin" pe Google Trends, suntem aproape la bottom.
Mana noua de oameni care ar trebui teoretic sa intre piata, nu exista. Lumea aude de Bitcoin dar inca nu e interesata.
Iar cum am invatat eu marketing, e nevoie de 4-5-6 ori ca cineva sa auda de un produs pana il cumpara.
Momentan probabil nu au auzit suficienti.
Si ultimul metric (sunt multe, dar ultimul pe care il mai zic)
Volumele spot.
Luam ca referinta Binance pentru ca este cel mai mare.
VOLUMELE DE ACUM sunt mai mici decat VOLUMELE de la inceputul anului 2023 cand Bitcoin era la 15k.
Tinand sa cred ca retail a vandut in disperare din cauza FUD-ului facut cu FTX si altele iar Institutional s-a cumparat calumea.
Volumele spot sunt inca foarte mici. E foarte posibil ca motivul pentru care avem cresteri pe anumite alts sa fie datorita derivatelor (coin-m, Futures) pentru ca volumul din piata nu este deloc corelat cu anumite cresteri.
Sper ca va place si v-a ajutat. Nu uitati sa like si retweet. Peace.
If #Blackrock was buying #Bitcoin it was years ago for cheap. Or they were the ones buying $16k to $20k. They aren't announcing an ETF then buying at $30k... Don't make yourself feel better about buying the top thinking Blackrock is buying where you are 😅