În timp ce Rusia incendiază fabrici în România, scufundă vapoare și omoară oameni în apele românești, căzătura rusofilă Liviu Mihaiu, care în urmă trei ani spunea că mă dă în judecată și îmi cere 50.000 de euro pentru că în puneam pe lista mea de goarne rusești, este supărat, chiar furios că România nu vede în Rusia un "partener strategic", nu îl vrea pe Viktor Orban șef și nu e în BRICS sau ceva.
Și deși spune rahaturile astea de ani de zile și nimeni nu îl arestează sau îi spune măcar să se dea mai încolo că duhnește a bolșevic , se plânge că e arestat de disident ce e.
Fulgușor de nea roșu-brun.
Mă uit cu tristețe și invidie la sârbi și la maghiari
Într-o Europă care fierbe noi am rămas mămăliga care nu explodează. Cei care au făcut revoluția, au fost alergați de mineri, au umplut piețele împotriva lui Ponta sau Dragnea, au deja abonament la Catena .
Sau sunt de mult plecați fără să mai privească înapoi.
Mișcarea studențească din Romania are o istorie scurtă, mizerabilă și nesemnificativă.
În perioada interbelică studenții l-au fătat pe Corneliu Zelea Codreanu într-un entuazism al vârfurilor intelectuale pe care le elogiază TVR 2: Eliade, Cioran, Țuțea, Noica,Gyr.
În anii 50-60 partidul a remarcat forma fizică excelentă a tinerilor așa că i-a trimis la olimpiada națională de săpat viteză cu lingurița la canal.
Piața Universității l-a avut ca lider pe Marian Munteanu dovedit rapid securist infiltrat și devenit apoi un suveranist imbecil pur-sange. Apoi tăcere. Serviciile, prostia, lașitatea, lenea și starea permanentă de hedonism au transformat ligile studenților în hub-uri pentru viitorii lupi flamanzi din politică
Vezi cazul Ligiei Deca ajunsă consilier prezidențial și ministru. Scandalurile de plagiat, numirile politice la nivelul conducerii universităților, degradarea societății, corupția, violurile pentru o notă de trecere ?
Motive insignifiante. In schimb se iese in stradă pentru pisici pierdute, pentru îndoiala privind genul rogvaiv reflectat în oglindă ,bilete de tren gratis și pentru o merdenea mai bună
"Timidi numquam statuerunt tropaeum" (cei fricoși nu au ridicat niciodată un trofeu)...
Well, let’s just say this is not a humanitarian act.
NO! It certainly isn’t.
Attacking ambulances is more than just a war crime.
ELON! The drone operator is NOT some poor lad forced into combat; what you’re saying is just an excuse on your part.
In acest moment, Ucraina apara tara noastra, fizic, la propriu.
Au facut scut in jurul apelor teritoriale romanesti si nu lasa nici o drona (navala sau aeriana) ruseasca sa treaca si sa loveasca navele sau teritoriul nostru.
Asta ca sa stiti.
Ofer 1.000 de euro recompensă pentru un exemplar din cartea lui Sorin Grindeanu!
Caut „Integrala Lebesgue-Radon în raport cu o măsură complexă”, semnată de Sorin Grindeanu, Editura Ionescu, 2002. Da, cartea trecută în CV-ul domnului Grindeanu pe care nimeni nu pare să o găsească. În baza acestui cărți autorul a beneficiat de niste sporuri salariale pe vremea când era asistent universitar.
În 2021, 40 de matematicieni îi cereau public să trimită exemplare la Biblioteca Națională, pentru a putea fi consultate. Grindeanu a prezentat atunci doar coperțile în fața camerelor și a fugit rapid cu cartea.
Ofer recompensa primei persoane care îmi pune la dispoziție un exemplar autentic și complet, pe care să îl pot dona unei biblioteci publice, pentru consultare de către oricine este interesat. Recompensa se acordă după verificarea și predarea volumului.
Dacă aveți cartea și sunteți dispuși să o cedați în acest scop, scrieți-mi în privat.
Dle Grindeanu, puteți chiar dumneavoastră să încheiați această căutare: donați un exemplar unei biblioteci publice și spuneți-ne unde îl putem citi. O carte trecută în CV ar trebui să aibă și cititori. Iar matematicienii abia așteaptă să rezolve misterul matematic al cărții.
Zice Sorin Grindeanu că se apucă de ”desuserizarea României”. Și că vor “schimba direcția României”. Tradus în românește asta înseamnă: PSD vrea să scape de cei care au început să schimbe regulile jocului.
Când PSD spune că vrea să „schimbe direcția României”, știm deja încotro: înapoi. Înapoi la șefi în plus care freacă mentă, la achiziții de sutiene pe care nu le verifică nimeni, la clădiri publice folosite pentru afaceri private (ne amintim de scandalul “fabrica de ciocolată”).
E clar: dacă a face ordine, a tăia risipa și a pune statul în slujba oamenilor înseamnă „userizare”, atunci o purtăm ca pe o medalie.
Faceți liniște fiindcă Sorin Grindeanu vrea „desuserizarea României”. Omul filmat punându-și ceasul în buzunar (zici că e apometru) înainte de declarațiile de presă ne anunță acum cum va pune România în ordine. Același Grindeanu căruia 40 de matematicieni îi cereau să depună în bibliotecă exemplare din cartea trecută în CV, ca să poată fi consultată. Da, marioneta modelino a lui Dragnea s-a împiedicat de USR în drumul spre jaf și furt.
Nepoata sa a fost angajată într-un proiect european al Consiliului Județean Timiș - instituția condusă de mama ei este partener în proiect. Iar la fostul său șef de cabinet, Cristian Anton, procurorii au găsit sute de mii de euro, inclusiv în cutii de pantofi, într-un dosar de corupție. Asta este o problemă pentru care liderul PSD datorează explicații politice, oricât ar încerca să schimbe subiectul.
În loc să răspundă, Grindeanu declară război USR și face agenda miniștrilor, deși nu este premier. Ce înseamnă concret „desuserizarea”? Schimbarea oamenilor după carnetul de partid? Eliberarea instituțiilor pentru următorul val de rude și clientelă?
One week without Starshield for Ukraine has allowed russia to resupply units in sectors of the front where Ukraine was making progress and facilitated strikes against Ukrainian civilians.
This was deliberate aid to an invading army and a war crime.
Musk belomgs in prison
Ukraine did not "hack" Starlink terminals as the Musk fanboys keep crying about.
It's a desperate lie to save SpaceX stock price from Musk being a moron and a nazi c'nt.
Mark my words: in a few years, both SpaceX and Tesla will tank and go bankrupt.
Удары по русской нефтянке бесят Трампа.
Удары по украинским школам, больницам, домам — нет.
Ни единого осуждения.
Ни разу.
Ноет о потерях русских оккупантов и о том, как они не взяли Киев, потому что "застряли".
И обвиняет Зеленского.
Подельник Путина.
Sorin bogatie incepe sa spuna ca asteptarile romanilor sunt uriase, dar trebuie sa stim pe ce ne bazam!
Pai cum sorine nu ati zis voi ca va curge lapte si miere?
Hai cu taierea de taxe si cresterea de salarii si pensii!