E și Lasconi la Antena 3 CNN la Gadea!
Au vreo 3000 de urmăritori pe când
la Tucă Show au fost vreo 100.000!
Gândim procentual ca în crypto și
în investiții? De dragul numerelor…
Câștigă Georgescu cu 97%? 😂
Cam atât de mare e discrepanța
intelectuală dintre unul și altul
chiar dacă nu câștigă cu 97%.
APROPO: toți cei din spațiul public care militați activ pentru USR (chiar și subtil să ,,nu se prindă mulți”) - vreau să știți un lucru:
- VOI O SĂ UITAȚI ÎN TIMP ASTA,
DAR NOI ȘI ISTORIA NU VOM UITA.
E atât de mare discrepanța dintre
cei doi încât nu știu dacă realizați.
Știti sentimentul acela când ești în avion și te îndepărtezi de sol și vezi satele mici, mici de tot?
Cam atât.
Trăiască nația! Sus cu dânsa.
Adevărul din spatele miturilor care fac valuri pe rețelele sociale, inclusiv aici pe X despre probabilul viitor președinte al României.
Văd cum panica și dezinformarea iau locul gândirii critice, iar în spatele unei perdele de vorbe mari, se strecoară tot felul de teorii hazardate despre ce ar putea face un eventual președinte, pe numele lui: Călin Georgescu.
Așadar, haideți să așezăm lucrurile în
matca lor firească, să demontăm miturile
și să privim realitatea așa cum este:
1. Armata română nu poate fi trimisă în acțiuni la ordinul Președintelui. Orice inițiativă de acest fel necesită acordul Parlamentului, iar în caz de război, Parlamentul devine inviolabil – nu poate fi dizolvat, indiferent de circumstanțe.
2. Președintele României nu este „șeful absolut” - o altă imbecilitate care sperie poporul și oamenii total neinformați.
Guvernarea este exclusiv atribuția Executivului, condus de primul ministru. Hotărârile și ordonanțele sunt adoptate doar de Guvern, iar consensul în cadrul acestuia este decisiv. În caz contrar, prim-ministrul are ultimul cuvânt, nu Președintele.
3. Parlamentul României este aproape imposibil de dizolvat, mai ales în contextul politic și geopolitic actual. Chiar și în situații de criză extremă, condițiile pentru dizolvarea Parlamentului sunt atât de restrictive, încât în toată istoria postdecembristă nu s-a întâmplat niciodată.
4. Instalarea Guvernului este treaba Parlamentului, nu a Președintelui. Majoritatea parlamentară stabilește configurația Guvernului, iar Președintele doar ratifică formal această alegere.
5. Ajungem la marea și semi-imbecilă perlă din ultimele zile. România nu poate ieși din Uniunea Europeană sau NATO doar pentru că ar vrea Președintele. E important să ne trezim. Pentru a face un astfel de pas – care ar fi o catastrofă geopolitică – este nevoie de votul a două treimi din numărul total al parlamentarilor. Nu este suficientă nici voința unei persoane, nici isteria publică.
6. Judecătorii și procurorii sunt numiți doar la recomandarea Consiliului Superior al Magistraturii. Președintele României doar semnează numirile, fără să poată decide de unul singur.
7. Majoritatea decretelor prezidențiale intră în vigoare doar cu semnătura prim-ministrului. Fără această contrasemnătură, multe dintre deciziile Președintelui nu au putere juridică.
8. Diplomații și tratatele internaționale implică colaborarea instituțiilor. Președintele numește ambasadorii doar la propunerea Guvernului, iar tratatele internaționale semnate de acesta intră în vigoare doar după aprobarea Parlamentului.
9. Președintele poate fi pus sub acuzare pentru înaltă trădare. Într-un astfel de caz, Parlamentul îl suspendă automat, iar justiția decide vinovăția sau nevinovăția acestuia. Condamnarea duce la demiterea de drept, iar achitarea la reluarea atribuțiilor.
10. Parlamentul poate suspenda Președintele. Dacă acțiunile sale depășesc limitele constituționale, o majoritate simplă – jumătate plus unul din numărul total de parlamentari – poate decide suspendarea.
În concluzie:
Calin Georgescu, oricât de autoritar și ,,rusofil” ar fi descris, nu poate „face ce vrea”.
Sistemul constituțional românesc are suficiente bariere pentru a preveni derapajele, iar cei care se tem de un asemenea scenariu ar trebui mai întâi să înțeleagă mecanismele instituționale și abia apoi să tragă concluzii.
Cât despre doamna Lasconi, un eventual mandat prezidențial al acesteia ar aduce, paradoxal, exact ceea ce USR a încercat să ,,evite” - o colaborare inevitabilă cu partide precum PNL, UDMR și, dac�� situația o cere, chiar PSD.
Structura politică nu s-ar schimba fundamental, iar promisiunile de „reformă” s-ar ciocni de realitatea alianțelor.
Însă întrebarea rămâne:
Cine conduce, de fapt, România? Președintele? Parlamentul? Sau un întreg sistem rigid, în care schimbarea reală rămâne, pentru moment, doar o himeră?
Reflectați bine înainte de a arunca cu vorbe – și, mai ales, înainte de a vota.
Mă înclin,
- Robert Grecu