Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier.
Suntem la mai mult de patru luni după ce guvernul a fost demis prin moțiune de cenzură și în interiorul acestui interval am avut sute de ore de discuții, și împreună, și separat cu partidele politice pentru a găsi o soluție de ieșire din această criză.
O să spun direct, am văzut la partide multă preocupare electorală și mult mai puțină preocupare pentru interesul național. Ba chiar un șef de partid mi-a spus în privat: asta cu România e problema ta, cu partidul e problema mea. Și nu e în regulă, pentru că meseria noastră și faptul că trăim din banii oamenilor înseamnă că trebuie să ajungem noi la un compromis astfel încât să reușim să negociem problemele sau în fine aspirațiile dacă sunt diferite ale categoriilor sociale, profesionale din țara noastră.
România are nevoie de guvern - rectificare, buget - sunt niște tehnicalități, dar de ele depinde viața curentă a oamenilor și ce pot să cumpere, cum pot să-și desfășoare viața, și nu numai acum, ci și pe un termen mediu de acum încolo. Deci România are nevoie de un guvern.
Nu avem o majoritate conturată, în ciuda tuturor acestor ore de discuții, și atunci am ales să desemnez, să propun pentru poziția de prim-ministru persoana care are cele mai multe voturi exprimate azi de partide la consultări. Și această persoană este Siegfried Mureșan.
Este o persoană, dincolo de faptul că a fost propus de cele trei partide, care are o experiență în Parlamentul European, o persoană care a negociat de-a lungul timpului lucruri importante, deci are expertiza pentru această poziție.
Dată fiind configurația parlamentară și date fiind opțiunile pe care partidele le-au exprimat, și public, și azi, la consultări, sarcina primului ministru desemnat va fi una dificilă.
În orice caz, indiferent de cum o să ieșim din această ecuație, eu sunt convins că România va rămâne pe traseul pro-occidental, își va îndeplini angajamentele și între aceste angajamente inclusiv cele care vizează traiectoria fiscală și relația noastră cu finanțatorii.
Astăzi am primit validarea mandatului de Președinte al României – o onoare și o mare responsabilitate.
Votul masiv din 18 mai arată că românii cred în schimbare și cer reformarea instituțiilor care i-au dezamăgit.
Promit să fiu un președinte care apără democrația, drepturile fundamentale și statul de drept. Voi lucra cu hotărâre pentru ca fiecare cetățean să se simtă protejat, respectat și liber.
Avem datoria să construim o Românie mai puternică, mai dreaptă și unită.
Mulțumesc pentru încredere!
#PreședintePentruToți #StatDeDrept #Democrație #RespectȘiLibertate
The second day of the Annual #EUBudget Conference 2025 is about to start!
Tune in at 9.15 to follow the President of the
@EUCouncil António Costa's High-level Keynote speech on “Powering Europe’s future”
🔗 https://t.co/Uiozi1kzCV
@eucopresident
Felicitari @NicusorDanRO! Traiasca Romania libera!
Congratulations @NicusorDanRO! Long live free Romania!
Gratulacje @NicusorDanRO! Niech żyje wolna Rumunia!
From city hall to the table of the European Council. Sincere congratulations to @NicusorDanRO for winning the Romanian Presidential elections. This is a strong signal of Romanians’ attachment to the European project. I look forward to working with you for a better Europe and a better Romania.
Sincere felicitări!
J’ai appelé @NicusorDanRO et l’ai félicité pour son élection à la tête de la Roumanie.
Malgré les nombreuses tentatives de manipulation, les Roumaines et les Roumains ont fait ce soir le choix de la démocratie, de l’État de droit et de l’Union européenne.
La France se tiendra à vos côtés pour renforcer notre partenariat et œuvrer ensemble à une Europe plus forte, plus souveraine et plus indépendante.
My warmest congratulations to @NicusorDanRO on his victory tonight!
The Romanian people have turned out massively to the polls.
They have chosen the promise of an open, prosperous Romania in a strong Europe.
Together let’s deliver on that promise.
Looking forward to working with you.
Yesterday I met with VP @mjmonteroc, Minister @jmalbares & the Joint Committee for the EU of the Spanish Parliament to discuss Spain’s priorities for the next long-term #EUbudget. Energy inter-connectors and resilience on the priority list.
Today on my way to @uclm_es in Toledo.
Dziś #ŁączyNasPamięć
🌼19 kwietnia – rocznica wybuchu powstania w getcie warszawskim. #AkcjaŻonkile
Today we are #RememberingTogether
🌼April 19 marks the anniversary of the Warsaw Ghetto Uprising.
35 years ago, Romanians stood up for the right to choose their own destiny.
Many gave their lives so that their children could be free and live in democracy.
Today, Romania and Europe remember their sacrifice.
Today I welcomed the team of Commissioners-designate to the Berlaymont.
Getting to know each other is the basis of good cooperation.
I was glad to see that they are all very motivated and focused ahead of the hearings.
I think we are going to make a great team for Europe.
Au vu des développements récents ayant marqué le début de la Présidence hongroise, la Présidente a décidé que @EU_Commission ne serait représentée qu’au niveau de haut fonctionnaire lors des réunions informelles du Conseil.
La visite du Collège à la Présidence n’aura pas lieu.
C'est la #JournéeInternationaleDuChat ! 🐱
Votre chat part en vacances avec vous ? N'oubliez pas son passeport ! 🛂
Le passeport européen pour animaux de compagnie permet de voyager simplement partout en Europe avec son chat, son chien ou son furet ↓
#WorldCatDay
Nous adressons à Google une communication des griefs suite à une possible violation des règles de concurrence de l'UE 🇪🇺
La Commission estime à titre préliminaire que Google a pu abuser de sa position dominante pour favoriser indûment son propre service de publicités en ligne ↓
Attaque d’une lâcheté absolue ce matin dans un parc à Annecy. Des enfants et un adulte sont entre la vie et la mort. La Nation est sous le choc. Nos pensées les accompagnent ainsi que leurs familles et les secours mobilisés.