Nesimțirea lor pe banii dumneavoastră nu are limite, dar astăzi am reușit să opresc o parte din ea.
Tocmai am eliminat un privilegiu pentru CCR din bugetul pe anul 2025.
Am pus o întrebare simplă pentru Curtea Constituțională: ce fel de cheltuieli de asistență socială au de aproape 1 milion de lei?
Răspunsul a venit senin, că vor să cumpere medicamentele pentru actualii și foștii judecători CCR și angajații CCR. Nu de alta dar s-au tot scumpit medicamentele. Fix asta ne-a spus.
Ce să vedeți, pentru speciali se găsesc mereu soluții: să le plătească contribuabilii medicamentele.
Vorbim de bugetari de lux plătiți regește, care au cele mai mari pensii speciale din România.
Dar prețul medicamentelor a crescut pentru toți românii, mai ales pentru pensionarii obișnuiți.
Astfel de soluții în care unii duc toată povara fiscală și alții beneficiază de privilegii peste privilegii trebuie să dispară din România.
Avem nevoie de soluții pentru toți românii, nu doar pentru specialii conectați politic.
Ca urmare a întrebărilor mele, s-au convins și ceilalți colegi de comisie că este de porc ce face CCR. Și au fost de acord să elimine acea sumă din buget.
La cum funcționează CCR ar trebui să dispară, nu să primească bani de medicamente.
🚨 Bun... de astăzi a intrat în vigoare #MiCA , această Baba Vanga pentru crypto în Europa 😱
Să ne panicăm sau să stăm chill și să ne vedem de treabă? Hai să vedem și să explicăm 👇
Peste tot văd oameni panicați, care nu știu ce să facă, care se tem că rămân fără #USDT și nu mai pot să tranzacționeze sau să-l retragă de pe exchange-uri, că nu mai pot face trading sau utiliza unele funcții pe CEX-uri și alte lucruri de genul acesta.
Tuturor celor aflați în această situație le spun să se calmeze și să stea liniștiți, pentru că nu este cazul să se panicheze. De ce? 👇
Pentru început, ce este #MiCA și ce vrea de la viața noastră?
MiCA (Markets in Crypto-Assets Regulation) este cadrul legal al UE pentru cripto, care a intrat în vigoare astăzi, 30 decembrie 2024.
Cum spuneam mai sus, nu este Baba Vanga, ba dimpotrivă încearcă să ajute și să protejeze investitorii, să reglementeze stablecoins și să licențieze furnizorii de servicii cripto.
Pe scurt, #MiCA încearcă să protejeze investitorii și să aducă stabilitate în piața cripto, o schimbare pe care o vom vedea cel mai probabil și în alte regiuni în anii următori. Europa, însă, a luat-o puțin înainte.
Conform MiCA, furnizorii de servicii cripto, cum sunt exchange-urile (dar nu numai acestea), au nevoie de licență pentru a opera în UE, la fel și dacă nu operează în UE dar oferă servicii în UE.
Chiar și companiile care NU sunt bazate în UE vor avea nevoie de această licență.
Dacă discutăm de stablecoins, există două mari și late: #USDT și #USDC .
#USDC are deja licență și poate opera liniștit în UE, în schimb #USDT nu are și se pare că nici nu are intenția să aplice pentru licență.
De ce?
Pentru că condițiile pentru licență nu sunt pe gustul lor (cel puțin în aceste momente) și pentru că se vorbește pe la colțuri că ar lucra la un Euro stablecoin.
Deci, ne panicăm? Dispare crypto pentru că nu mai putem tranzacționa cu #USDT ?
Nici vorbă! Tot ce făceam cu #USDT putem face cu USDC fără nicio problemă, iar exchange-urile care au licență în UE cel mai probabil vor adapta totul la #USDC .
În plus, avem o fereastră de 6 luni, adică până pe 1 iulie, în care este timp ca toți să își rezolve problemele, așa că nu este cazul să vă panicați acum.
Primul termen-limită pentru obținerea licenței este 1 iulie 2025, dar în multe cazuri va fi extins până la 1 iulie 2026.
Dacă, cumva, vreun exchange decide să nu mai lucreze cu #USDT în UE, vom fi informați în timp util și, cel mai probabil, dacă avem #USDT pe exchange-ul respectiv, acesta se va converti automat în #USDC .
Dacă aveți poziții deschise pe #USDT , sfatul meu este să le închideți, mai ales pe cele cu leverage, și să le înlocuiți cu #USDC .
În schimb, pe DEX-uri și on-chain vom putea folosi liniștiți #USDT .
Nu băgați în seamă FUD-ul pe #USDT , deoarece chiar nu este cazul.
Deci, nu vă panicați deloc! MiCA aduce reguli clare și, deși pare dificil acum, este un lucru bun pe termen lung.
Dacă v-a fost de ajutor, nu uitați de un like și de un retweet pls 🙏
@blmihnea@Digi24_HD Va dați seama ca singurii candidați ce au evitat dezbaterea sunt și candidații cu cele mai mari șanse ??? INCREDIBIL , daca iasă unul dintre astia doi , ne merităm soarta…
Toate metricele arata ca suntem inca foarte devreme
Pentru cei care au ramas in bear market pare tarziu, dar pentru ce urmeaza pare ca suntem inca devreme.
Urmeaza o postare lunga daca te ajuta, ajuta-ma si tu cu un like si un retweet.
Primul metric il reprezinta valoarea blocata in active pe chain-uri.
Pe 15 Ianuarie 2022 aveam un TVL total de 54 de miliarde de dolari blocati in diferite protocoale pe diferite chain-uri.
In clipa de fata valoarea TVL-ului total se ridica la putin peste 7 miliarde.
O diferenta de aproape 8 ori.
TVL-ul e un metric important pentru ca ajuta la cresterea ecosistemelor si a proiectelor. Luam exemplu $TIA, se cumpara, se baga la staking (deci se blocheaza) se reduce din cantitatea de $TIA din circulatie, pretul creste si implicit se scade si nivelul de sell pressure.
Ca sa fac o corelare cu $EGLD pentru ca multi sunteti familiari.
Aici era $EGLD pe 25 Noiembrie 2021.
Tot pe 25 Noiembrie 2021 $EGLD inregistra cea mai mare valoare in TVL de pe Chain.
Se vede clar pe grafic ca pe masura ce TVL a crescut, automat a crescut si pretul.
Urmariti nivelul de TVL across all chains pentru a vedea sentimentul din piata.
Al doilea metric
Nivelul de strangere de fonduri si Public Sales este aproape la bottom.
Oamenii nu investesc in proiecte noi. Ceea ce ma face sa cred ca FOMO-ul inca nu s-a instaurat 100% si inca sunt foarte multi bani care stau pe dreapta.
Stau si ma gandesc ca majoritatea institutiilor mari + owneri de Launchpads si proiecte au informatii mai pertinente la noi referitor la puterea lor de strangere de fonduri.
Continui mai jos ca nu ma mai lasa Twitter sa pun poze👇
Nu uita de like si retweet daca ti-a placut pana acum.