Alexandra Nadane

Antreprenor social

[Alexandra Nadane @AlexandraNadane]

Tatăl nu este inutil. Copilul are nevoie de el încă de la început

Fotbalistul belgian Jeremy Doku, jucător la Manchester City, a fost criticat dur după ce a spus că ar vrea să plece de la Campionatul Mondial pentru a fi prezent la nașterea primului său copil. Într-o emisiune sportivă din Franța, o jurnalistă a afirmat că tatăl ar fi „inutil” la naștere și că rolul lui ar fi doar secundar. Replica a venit imediat, din partea fostului boxer Brahim Asloum: cine își încurajează și își susține partenera în acel moment?

Întrebarea este mult mai importantă decât pare. Ea nu privește doar sportul, nici doar dreptul unui jucător de a lipsi de la un meci. Ea arată o problemă adâncă a culturii contemporane: tatăl este chemat să fie responsabil când societatea are nevoie de bani, semnături, pensie alimentară sau prezență după naștere, dar este prezentat ca „inutil” atunci când copilul este încă nenăscut.
Această ruptură este falsă. Copilul nu capătă tată în ziua în care se naște. Îl are din prima clipă a existenței sale. Sarcina este purtată de mamă, cu o greutate fizică și sufletească pe care nimeni nu o poate înlocui. Dar copilul nu este doar „al mamei” și nici responsabilitatea nu este doar a ei. Tatăl nu poartă copilul în trup, dar este chemat să poarte împreună cu mama grijile, frica, oboseala, deciziile și speranța.

Studiile despre implicarea tatălui în timpul sarcinii arată exact acest lucru: prezența și sprijinul bărbatului sunt legate de mai multă îngrijire prenatală, de reducerea unor comportamente materne de risc și de rezultate mai bune pentru mamă și copil. Cercetări publicate în BMC Pregnancy and Childbirth notează că implicarea tatălui poate reduce stresul mamei prin sprijin emoțional, logistic și financiar. https://t.co/PUTQE1AB8I
De aceea, afirmația că tatăl este „inutil” la naștere nu este doar nedreaptă față de bărbați. Este nedreaptă față de femei. Ea le spune mamelor că trebuie să ducă singure un moment decisiv. Le spune bărbaților că prezența lor nu contează. Și le spune copiilor, încă înainte de a deschide ochii, că legătura cu tatăl este un detaliu opțional.

Mai grav, această decuplare a bărbatului de sarcină și naștere slujește direct deresponsabilizării în fața avortului. Dacă tatăl este „inutil” când copilul se naște, atunci va fi cu atât mai ușor să fie considerat inutil când copilul este nenăscut. Dacă sarcina este prezentată exclusiv ca realitate a femeii, bărbatul poate fugi mai ușor de răspundere: „este alegerea ei”, „este problema ei”, „nu este treaba mea”. În realitate, tocmai această absență masculină împinge multe femei în criză, singurătate și frică.

Datele arată că bărbații au adesea o influență majoră în decizia de avort. Un studiu Care Net/Lifeway Research, realizat pe 1.000 de bărbați ale căror partenere au făcut avort, arată că 42% au spus că au încurajat avortul, iar 38% s-au considerat persoana cu cea mai mare influență în decizie. https://t.co/KHkMzbycKS
Așadar, bărbații contează. Problema este că uneori contează prin faptul că nu își asumă copilul și sprijinirea mamei. Contează prin presiune, prin tăcere, prin retragere, prin refuzul de a-și asuma ceea ce sunt: tați – din momentul concepției. Mentalitatea care spune că tatăl nu are loc în sarcină este o mentalitate care nu protejează femeia, ci îl protejează pe bărbat de responsabilitate.
Desigur, implicarea tatălui nu este sinonimă cu controlul asupra femeii. Nu înseamnă presiune, agresivitate sau impunere. Femeia însărcinată trebuie protejată de orice formă de violență, constrângere sau abandon.

https://t.co/RuvqGF0q3o

[Alexandra Nadane @AlexandraNadane]

Nu, nu este Turul Franței. Dar sunt tineri care pedalează sute de kilometri pentru a susține femeile insarcinate și copiii din burtica lor. Premiile? Vieți și conștiințe salvate. Dureri? Nereușitele. Ce rămâne după? Nu trofee și faimă, ci femei care se bucură de copiii lor.

https://t.co/ju9K99lTdH

[Alexandra Nadane @AlexandraNadane]

Incorectitudinea politică, cum scapă ea cenzorilor...

https://t.co/ocmJoodHth

[Alexandra Nadane @AlexandraNadane]

Apărarea vieții este o datorie a civilizației. Altfel ne autodistrugem.

https://t.co/LzYBPtn99g

[Alexandra Nadane @AlexandraNadane]

În mărturia ei, Doriana vorbește despre simbrahidactilie și despre frica pe care o poate aduce un diagnostic prenatal. Dar, mai ales, amintește un adevăr esențial: înainte să fie un diagnostic, este un copil, cu valoare și demnitate.

Citiți mărturia: https://t.co/sWmpjfJPht

[Alexandra Nadane @AlexandraNadane]

„Acest triunghi de adevăruri fundamentale – tată, mamă și copil – nu poate fi distrus; el nu poate decât să ducă la pieire civilizațiile care îl ignoră.” G. K. Chesterton

[Alexandra Nadane @AlexandraNadane]

În tinerețe, Nyles Pinkney a fost campion național universitar la fotbal american în SUA, cu echipa Universității Clemson, în 2016 și 2018. Acum este Coordonator pentru Vindecarea Bărbaților în cadrul organizației Support After Abortion. Pentru că una dintre experiențele care i-au marcat cel mai mult viața nu are legătură cu sportul.

Când iubita lui de acum șapte ani a luat pastila de avort, li s-a spus că va fi „ca o menstruație, cu puține crampe și puțină sângerare”. Realitatea a fost cu totul alta. Într-o seară, chiar după un meci, tânăra avea dureri atât de mari încât nu mai putea merge, iar el a trebuit să o ducă până la mașină. Ceilalți îl apreciau că el, după meci, obosit, îi poartă de grijă, dar el știa că, de fapt, el este cauza la ceea ce se întâmplă. După câteva zile, ea i-a trimis o fotografie cu copilul lor eliminat în toaletă. „Cu o săptămână înainte se zicea că sunt niștă picături de sânge, acum e un embrion”, s-a gândit el cu amărăciune și regret.

Avortul a fost un coșmar pentru amândoi și nu au vorbit niciodată despre el. După un an s-au despărțit, fără să își spună durerea, întrebările și regretele pe care le purtau.

Astăzi, după toată suferința trăită, Nyles Pinckney îi ajută pe bărbații afectați de avort să găsească sprijin.

Avortul nu îi afectează doar pe copiii care își pierd viața și pe mamele lor. Sunt foarte mulți tați care poartă în suflet ani, decenii durerea avortului și nu au puterea să vorbească despre asta. Support After Abortion, la care el lucrează de doi ani pentru are și o linie națională non-stop, pentru bărbații și femeile care simt nevoia de vindecare sufletească după ce au ales să facă avort.

https://t.co/QNpufe1mF9

[Alexandra Nadane @AlexandraNadane]

Copilul acumulează cunoștințe despre lume înainte de a se naște. Pare un truism, pentru cine înțelege că omul este om din momentul concepției și se dezvoltă din toate punctele de vedere de atunci, pare o invenție pentru cei care neagă umanitatea copilului în perioada intrauterină. Dar zi de zi noi descoperiri științifice confirmă adevărul umanității noastre începând de la concepție.

Un studiu de sinteză publicat în BMC Pediatrics în 2023 arată că expunerea repetată la anumite sunete în timpul sarcinii poate contribui la formarea unor forme timpurii de memorie. Cu alte cuvinte, copilul începe să învețe și să se adapteze la mediul său încă dinainte de naștere.

Perioada prenatală nu este o etapă „în așteptare” a umanității și a dezvoltării, ci o perioadă umană și foarte concretă de dezvoltare.

Copilul aude, reacționează și se dezvoltă. Primele experiențe ale copilului sunt prin trupul și viața mamei. Nu este nimic greu de înțeles, pentru cine dorește să înțeleagă – așa cum nu ni se pare deloc ciudat că primele luni le petrecem în locuința părinților.

Această mijlocire nu este doar despre copil, sau doar despre mamă, ci este despre mamă și copil. Când sprijinim o femeie însărcinată, nu răspundem doar unor nevoi sociale sau medicale ale ei, ci sprijinim și copilul care se dezvoltă în pântecele ei. Iar dacă vrem să sprijinim copilul – mama este cea care îl poate sprijini direct, dacă noi o sprijinim pe ea.

Studiu: K. Movalled și colab., The impact of sound stimulations during pregnancy on fetal learning and memory, BMC Pediatrics, 2023.
https://t.co/YxJNtQNRxr

[Alexandra Nadane @AlexandraNadane]

E fascinant că nu doar organismul femeii se transformă odată cu maternitatea, ci și organismul barbatului se transformă odată cu paternitatea.

Alături de schimbarea de statut, de responsabilități sau de priorități, paternitatea produce modificări în creierul tatălui, în zone implicate în empatie, atașament, atenție și răspunsul la nevoile copilului.

Paternitatea e folositoare pentru dezvoltarea copilului, dar și pentru dezvoltarea tatălui.

https://t.co/LIvTDz2yJh

[Alexandra Nadane @AlexandraNadane]

Nu anti-pro-viață este cel mai mare pericol pentru mișcarea pro-viață, ci apatia.

Acesta este mesajul transmis de Lila Rose tinerilor participanți la al treilea Young Leaders Summit.

În discursul său, ea avertizează asupra unei forme de resemnare care apare uneori chiar în interiorul mișcării pro-viață: convingerea că oamenii nu își mai schimbă opiniile, că nimic nu mai poate influența cultura avortului și că eforturile individuale contează prea puțin pentru a face diferența.

Tocmai de aceea, îi îndeamnă pe tineri să investească în formarea lor, să se implice în sprijinirea femeilor aflate în criză de sarcină și să construiască proiecte care oferă ajutor concret.

https://t.co/02a0BBNXqn

[Alexandra Nadane @AlexandraNadane]

De multe ori vorbim despre „alegere” ca și cum toate femeile însărcinate ar lua decizii într-un spațiu de siguranță și libertate, însă realitățile crizei de sarcină pot fi foarte dure.

Rylee avea 16 ani. Era însărcinată în aproape 14 săptămâni. A fost fost presată să avorteze. Pentru că a refuzat, a fost amenințată și terorizată zile în șir. A cerut ajutorul, dar a fost prea târziu. A fost ucisă de tatăl copilului, chiar în timp ce părinții pregăteau petrecerea de dezvăluire a sexului copilului.

Tragedia prin care a trecut Rylee și copilul ei nenăscut arată o realitate dureroasă: multe tinere și femei însărcinate sunt presate să facă avort de parteneri, familii sau anturaj. De aceea este nevoie acută de sprijin oferit la timp pentru mamă și pentru copilul pe care îl poartă în pântece.

https://t.co/eyiBGVt1Qd

[Basilica.ro @AgentiaBasilica]

5️⃣ interviuri 🎙️ despre familie pe care să le citești weekendul acesta:

1️⃣ Cristina Iacob, preoteasă în Spania: „Oamenii nu pleacă în diaspora ca să-L găsească pe Dumnezeu. Dar minunea este că, pe drum, Îl găsesc”

Cristina Iacob este preoteasă în Salamanca, Spania, unde, alături de soțul ei, slujește comunitatea românească din diaspora. Departe de țară, într-un context marcat de diferite provocări și de o cultură secularizată, implicarea preotesei se împarte între viața de familie și responsabilitatea față de oameni.

În acest interviu, doamna Cristina Iacob vorbește despre cum se construiește, în timp, această chemare, despre bucuriile și provocările vieții de preoteasă în diaspora și despre felul în care credința, familia și grija față de ceilalți se întâlnesc, concret, în viața de zi cu zi.

➡️ https://t.co/hEXOtLzE42

2️⃣ Adina Curelea, preoteasă: „În zilele noastre, căsătoria și nașterea de prunci reprezintă un adevărat act de eroism”

Pentru unii, Crăciunul se trăiește cu ușa deschisă. În povestea de viață a doamnei preotese Adina Curelea, „acasă” și „parohia” se întâlnesc firesc. În dialogul din cadrul rubricii #vinereapentruviață, ea ne vorbește despre Crăciunul trăit împreună, o lecție învățată de la bunica, de la duhovnic și de la Maica Domnului – slujirea maternității extinse a preotesei.

➡️ https://t.co/2il8hR7EDE

3️⃣ Interviu cu Pr. Prof. Bassam Nassif: „Familia este mica Biserică ce sfințește lumea”

Părintele Bassam Nassif este profesor de teologie pastorală la Universitatea „Sfântul Ioan Damaschin” din Balamand, Liban, slujitor în cadrul Bisericii Ortodoxe Antiohiene și autor al mai multor cărți, dintre care amintim cartea „Taina căsătoriei în contextul deconstructivismului”, publicată în 2023, la Editura Basilica a Patriarhiei Române.

Într-un interviu acordat rubricii #vinereapentruviață, Părintele Bassam arată cum rugăciunea, iertarea și încrederea în voia lui Dumnezeu pot transforma chiar și cele mai grele încercări – inclusiv vestea unei sarcini neașteptate – în binecuvântări.

➡️ https://t.co/vJNRu5keLD

4️⃣ Theodora Moisescu: „Trăită autentic, viața în doi – ca soție de diacon sau de preot – poate deveni, în timp, o formă de rai pe pământ”

Theodora Moisescu este soție de diacon, mamă și profesoară de limba germană. Născută în Germania, într-o familie româno-germană, a venit în România la 18 ani pentru studii și a ales să rămână în Timișoara.

A absolvit Facultatea de Sociologie și Psihologie a Universității de Vest din Timișoara, specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, iar astăzi îmbină viața de familie cu activitatea profesională și slujirea în comunitate.

➡️ https://t.co/rETCevMBZu

5️⃣ Irina Granzulea, Asociația Familiilor Numeroase: Avem nevoie de o strategie națională privind familia și demografia

Începând din anul 2020, a pus în slujba organizației peste 10 ani de experiență în mediul privat și public. Este economist și specialist în relații internaționale, dedicată consolidării ASFANU și promovării familiilor numeroase, atât la nivel național, cât și internațional.

În interviul acordat în acest an – desemnat de Parlamentul României drept Anul Național al Copilului – Irina Granzulea vorbește despre provocările familiilor numeroase din România și despre necesitatea ca România să integreze politici de sprijin prezente în spațiul european.

➡️ https://t.co/99T9YOCZgG

[Alexandra Nadane @AlexandraNadane]

Când un copil este în pericol, oamenii buni nu renunță la el

Alex a fost găsit după trei zile, în pădure. Peste 450 de oameni s-au mobilizat pentru el: salvatori, pompieri, polițiști, jandarmi, salvamontiști, echipaje aeriene, voluntari și localnici. Au căutat fără oprire, cu gândul simplu și firesc că un copil trebuie găsit, protejat și adus acasă.

„Datorită dumneavoastră, copilul meu este iar lângă mine”, a spus tatăl lui, copleșit de emoție.

Această bucurie ne amintește ceva esențial: în fața fragilității unui copil, răspunsul firesc al unei comunități este solidaritatea. Nimeni nu întreabă dacă e greu, dacă merită efortul sau dacă viața lui complică lucrurile. Toți înțeleg că un copil aflat în pericol trebuie salvat.

Aceeași solidaritate este necesară și atunci când copilul este încă nenăscut, iar mama lui trece prin teamă, presiune sau singurătate. Și atunci, copilul trebuie protejat. Și atunci, mama trebuie ajutată. Și atunci, comunitatea trebuie să se mobilizeze.

Pentru ca niciun copil să nu fie pierdut.
Pentru ca nicio mamă să nu rămână singură.
Pentru viață.

https://t.co/KHXX3YNVM0

[Alexandra Nadane @AlexandraNadane]

Depresia în sarcină sau post-natală nu apare brusc. Simptomele ating un vârf la aproximativ două săptămâni după naștere – este rezultatul studiului global din link. Dar, ea se instalează de multe ori în perioada sarcinii și are și semne observabile.

Dacă ne imaginăm depresia postnatală ca pe ceva care lovește brusc după ce se naște copilul, ratăm exact perioada în care o femeie ar putea fi observată, înțeleasă și sprijinită.

Unele femei ajung la momentul nașterii deja epuizate emoțional. Cu anxietate. Cu frici. Cu lipsă de susținere. Cu relații dificile. Cu presiuni financiare. Cu sentimentul că trebuie să țină totul sub control, deși în interior abia mai rezistă.

Iar după naștere, când vin schimbările hormonale, nopțile nedormite, recuperarea fizică dificilă și responsabilitatea îngrijirii unui nou-născut, o stare psihică deja fragilă poate ajunge într-un punct critic.

De aceea, prevenția și sprijinul nu ar trebui să înceapă după naștere, ci din perioada sarcinii.

Cum? Prin atenție la semnalele de alarmă: plâns frecvent, retragere, sentimentul că este copleșită, anxietate constantă, gânduri negative, incapacitatea de a se mai bucura de lucruri care înainte îi făceau bine.

Prin întrebări puse la timp. Prin parteneri și familii care înțeleg că sprijinul emoțional nu e un moft. Prin oameni care nu întreabă doar „e sănătos copilul?”, ci și: „Cum te simți?”, „Cu ce te pot ajuta?”, „Cum pot să îți fiu alături?”.

De multe ori, depresia din perioada sarcinii sau de după naștere nu are la bază un singur eveniment dramatic. Ci probleme care se acumulează: presiune, singurătate, lipsă de sprijin, tensiuni în relație, ostilitate sau respingere din partea celor din jur.

Sprijinul social și emoțional sunt printre cei mai importanți factori de protecție pentru sănătatea psihică a femeii în această perioadă.
#Ajutămamașicopilul
https://t.co/ugbxq7VZmS

[Alexandra Nadane @AlexandraNadane]

Există 112 pentru femeile în criză de sarcină?
Da. Dar nu în România. Sau nu încă.
Dar ar trebui să existe.
Și există deja un model, în SUA. Se numește Option Line. 24/7 oameni dedicați, plătiți nu de stat, ci de alți oameni care prețuiesc cu adevărat femeile și pe copiii lor.

La început, au găzduit acasă, au dat din banii lor, au însoțit personal femei singure, izgonite, abuzate, presate.
Apoi au făcut centre. Peste 3.000 de centre de sprijin sunt în SUA. Pe care cei pro-avort le numesc anti-avort, pentru că ei nu pot concepe ideea de pro-viață: să sprijini femeia și să sprijini copilul, în același timp, pentru că acesta este adevărul: ambele vieți sunt prețioase, ambele au nevoie de sprijin.

Apoi a apărut nevoia unui serviciu care să răspundă femeilor care aveau nevoie, dar nu știau la cine să apeleze. Cel mai simplu este să dai un telefon sau să trimiți un mesaj online, chiar dacă nu știi un centru de sprijin lângă tine.

Un serviciu 24/7 costă. Are nevoie de oameni pregătiți. Oameni care să stea de veghe noaptea, în weekend, care să aibă puterea de a nu-și pierde cumpătul când o viață este în cel mai critic moment și cea care o poate salva sau poate semna hârtia pentru luarea ei este într-un taifun emoțional.
24/7 nu este un lux pentru femeile în criză de sarcină, ci o necesitate absolută. O criză nu anunță când vine și necesită intervenție imediată.
Femeia în criză de sarcină are nevoie de sprijin cât mai rapid, de cineva care să-i spună „Nu ești singură. Suntem alături de tine! Există soluții”. Și să îi ofere rapid soluțiile.

Asta face Heartbeat în SUA. Un serviciu telefonic și digital, disponibil 24/7. Echipa Option Line oferă femeilor consiliere în situații de criză, le ajută să se stabilizeze și le pune în legătură cu cel mai apropiat centru de sprijin. Răspund la solicitări prin telefon, mesaje text, chat sau mail.
În 2025, au primit 329.029 solicitări de sprijin la telefon și peste 1,7 milioane de solicitări online. La fiecare 15 secunde, un consilier a facilitat legătura unei femei cu un centru de sprijin local.
Raportul „Life Trends” 2025 arată că aproape 40% dintre femei contactează serviciul în afara orelor normale de lucru – seara, noaptea, în weekend.
Pentru a veni în sprijinul lor, zeci de consilieri lucrează în sistem de gărzi și beneficiază de formare și supervizare continuă.

Eforturile și rezultatele lor arată că infrastructura contează. Este mare nevoie de centre, de organizații de sprijin, de oameni profesioniști, de mecanisme de intervenție rapidă, astfel încât sprijinul să fie accesibil când femeia are nevoie de el. Adică de un serviciu 24/7 pentru femeile în criză de sarcină în orice țară. Cei care cred că avortul este benefic pentru femeie nu o să îl facă. Cei cărora le este indiferentă femeia nu o să îl facă. Cei care cred că avortul este rău pentru copil, dar nu înțeleg că femeia este cea care îl poate sprijini pe copil, dacă este ea sprijinită, nu o să îl facă. O să îl facă cei care înțeleg adevărul și vor să aibă dragoste exprimată în fapte concrete. Asta o să îi coste: timp, bani, efort, durere în cazul eșecului, atacuri din partea celor pro-avort – dar fără sacrificiu nu poți sprijini.

https://t.co/7YeozcBPkI

[Alexandra Nadane @AlexandraNadane]

Răstignirea – iubirea întru adevăr, care nu fuge în fața greutății și a durerii.
Învierea – nu anulează Crucea, ci îi arată sensul. Ne arată că adevărul și viața biruiesc frica și moartea.
Pentru cei care prețuiesc viața, Învierea este o sursă de curaj mai presus de curajul pământesc. Vedem că darul vieții nu este doar pentru pământ, ci pentru veșnicie.
Și răsună în Înviere cuvântul Mântuitorului: „Îndrăzniţi, eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33)!
În El ne bucurăm de acest dar.
În El suntem chemați să-i sprijinim și pe alții să se bucure de acest dar, începând cu cei mai vulnerabili – copiii înainte de naștere și femeile care îi poartă lângă inima lor.
Hristos a înviat!

[Alexandra Nadane @AlexandraNadane]

Va ploua mâine? 🌧️🌤️ Nu se știe. Gândește-te o clipă: femeile în criză de sarcină trec prin momente mult mai grele decât o zi ploiasă. 🌩️🌪️🌬️Ele și copiii lor au nevoie de sprijin exact când furtuna e mai mare. ⚡⚡⚡⛈️

Sâmbătă, 28 martie, ieșim din casă din dragoste pentru amândoi. 💕 Începem să ne adunăm de la ora 11:30 în Piața Universității, iar de la 12:30 mărșăluim împreună 👣 – indiferent de vreme – pentru că solidaritatea nu se anulează din cauza ploii. 💕💕

[Alexandra Nadane @AlexandraNadane]

Când sprijinul schimbă vieți: reflecții despre solidaritate și responsabilitate socială

Bună ziua! Mulțumesc pentru invitație.

Am venit să vă spun o poveste. Nu e scrisă de mine. Cineva a scris-o special pentru dumneavoastră. Iată-o:
Exista un sat în care oamenii trăiau singuri. Se certaseră atât de tare între ei, încât nu mai voiau să audă unul de altul. Când se întâlneau unul cu altul, se făceau că nu se văd. Fiecare își rezolva problemele sale. Evident, totul era foarte complicat.

De exemplu, într-o zi nenea Ionică a dorit să meargă cu căruța la oraș ca să aducă lapte pentru copilul mic. Calul nu era potcovit, așa că s-a dus la nea Costică Fierarul. Nea Costică și-a găsit de treabă în spatele curții. Era ceva urgent.

Când nenea Costică s-a dus la nea Ionică să îi ceară să meargă cu căruța la oraș ca să își ia niște unelte noi, cum a ajuns la poartă, nea Ionică s-a urcat în pod să repare țigla. Era veche.

Tanti Marioara era vecină și cea mai bună prietenă cu tanti Rodica. După ceartă, când tanti Marioara o striga, tanti Rodica începea să facă activități cu copiii, încât nu mai avea nicio șansă să o audă. Când tanti Rodica trimitea un copil să îi ducă vecinei din plăcintele pe care le copcese, tanti Marioara devenea brusc absorbită de un podcast de gătit.

Până într-o zi. După-amiaza, cam pe la patru și ceva, a născut o femeie. Noaptea nu dormise de la contracții, ieșise de dimineață la stradă, sperând că o să găsească o mașină să o ducă la spital. Dar șoferii din sat se concentrau așa de profund la drum, încât era invizibilă pentru ei – deși era însărcinată în luna a noua. A luat la rând agenda, dar prietenele ei dinainte de ceartă se pare că îi dăduseră bloc. Toate. Apoi a picat semnalul. Când unele lucruri merg prost, mai multe o să meargă prost – așa că nici la 112 nu a putut suna.

Cum-necum, după opt ore și ceva de stat, a născut la poartă.
Supărată că nu a ajutat-o nimeni, a decis că nici ea nu o să facă nimic pentru copil. Dacă așa e regula în satul acesta, așa va face și ea.

Când l-a lăsat jos din brațe, copilul a început să plângă. Exact cum plângea ea când era mică. Așa că știa sigur că nu se va opri din plâns până nu o ia cineva în brațe. „Hm, hm, decât să mă judece tot satul, mai bine o să țin copilul în brațe.”

„Ei, se descurcă singură, știam eu”, au zis vecinii, care urmăreau scena din curțile lor.
De fapt, ajunsă în casă, constată că nu putea face nimic, căci trebuia să țină copilul în brațe. Când să îl spele, când să îl schimbe? Cum îl lăsa jos, cum plângea. Tare, de auzeau toți vecinii.

După două ore, pe grupul satului, domnul Georgică, care era antrenor de debate, a scris: „Oameni buni: noi între noi suntem certați, dar copilul nu era când ne-am certat.”

Evrika! Au început să vină la copil să îi aducă câte ceva. Primul s-a gândit că cel mai urgent este să îi aducă un pluș, asta o să-l calmeze. Al doilea la fel. Fiecare venea în viteză, lăsa plușul și pleca.
La trei ore de la naștere, lângă copil erau 99 de plușuri și la poartă apăruse încă un consătean, cu o inimă de pluș. Femeia a ieșit din casă și a început să îi zică ceva, dar a leșinat. Concetățeanul s-a gândit câteva momente și a ajuns la concluzia că, dacă lasă inima lângă ea, nu greșește față de principiul curent al satului: „orice problemă ai, trebuie să te descurci singur.”

Tanti Rodica și tanti Marioara se uitau printre gardurile lor și au văzut tot ce s-a întâmplat. Când a leșinat, s-a întâmplat o minune. Inimile lor s-au schimbat față de ea. Era, totuși, leșinată și nu se certaseră cu ea leșinată.

Tanti Rodica i-a spus lui nea Ionică să o ridice de jos, iar tanti Marioara i-a spus lui nea Costică să pună și el mâna, să o ducă în casă.
Tanti Rodica a luat copilul în brațe, iar tanti Marioara a luat un biberon, o suzetă și o sticlă cu lapte.
Când au pus-o pe pat pe femeie și pe copil în pătuț, au dat să iasă repede din casă. Erau patru într-o cameră și nu puteau să stea, că doar erau certați. S-au îndreptat spre ușă și fiecare calcula în gând cum să iasă rapid, fără să se atingă.
Dar, lăsat singur, copilul a început imediat să țipe. Domnul Georgică povestea apoi că a crezut că a venit salvarea, atâta zgomot era.

Atunci s-a întâmplat o altă parte din minune. Unul a luat-o pe mamă în brațe și i-a dat apă, să își revină. Altul a luat copilul în brațe, ca să îl legene. Cum nu putea să stea în aceeași cameră cu primul, a ieșit afară. Dar copilul tot plângea, că nu o vedea pe mamă.

Nu știm cum s-a întâmplat minunea, dar, atunci când mama și-a revenit, nu a mai fugit de cel care o ajutase. Când a mers la copil, nu a mai fugit nici de cel care ținea copilul în brațe.
Când au venit la copil ceilalți locuitori, au băgat de seamă că în jurul copilului nu mai puteau să fugă unii de alții. Fiecare avea ceva de făcut pe lângă copil. Nenea Costică repara pătuțul, căci cineva îl dărâmase în învălmășeală. Domnul Georgică făcea o postare să anunțe nașterea. Domnul primar a venit, pentru că și-a dat seama că în sfârșit putea să întrunească o ședință de consiliu local. Când a văzut curtea plină, l-au chemat și pe preot, căci îi spuseseră să nu mai facă slujbă, că nici măcar dascăl nu e în biserică.

În final, au constatat că toată lumea vorbea cu toată lumea. Minunea era completă.
După aceasta, cu mic cu mare au hotărât că de acum încolo se vor ajuta cu toții în satul lor și mai ales pe o femeie însărcinată. Ca să fie clar ce au de făcut în viitor, au schimbat numele satului lor drag în „Satul nostru”. Dacă e al nostru, toți suntem responsabili pentru fiecare dintre noi.

Dar nu știm dacă au trăit chiar fericiți până la adânci bătrâneți. Căci într-o zi, o femeie însărcinată din alt sat, care mergea spre spital ca să nască, a făcut pană și a născut în satul lor. Oamenii s-au apropiat repede de mașină, dar au văzut că nu are număr de „Satul nostru” și au zis că nu e responsabilitatea lor să-i ajute.

Pe când nenea Florică mecanicul se depărta în viteză de mașina lăsată în pană, l-a accidentat pe nenea Mitică, care făcea același lucru, și au început să se certe. Iar tanti Cocuța, care era asistentă, s-a gândit să sune la coafor chiar atunci, prilej cu care a început să se certe cu tanti Mimi, care avea un mare talent de a mobiliza oamenii pentru fel de fel de cauze bune, dar și ea și-a dat seama că cea mai bună scăpare e să-și facă o programare urgentă.

Acesta este povestea – fără final, căci viitorul Satului nostru depinde de ce vom face cu această femeie și copilul ei.
Dar ce vom face noi, fiecare dintre noi, cu această femeie însărcinată și copilul ei are un efect asupra întregii lumi.

În discursul de acceptare a Premiului Nobel pentru Pace, la Oslo, în 1979, Maica Tereza a rostit unele dintre cele mai celebre cuvinte ale ei: „Eu simt că cel mai mare distrugător al păcii astăzi este avortul”.
Sunt cuvinte care nu pot să nu ridice semne de întrebare. Este așa. Nu este așa?

Greutatea lor este cu atât mai mare cu cât le spune cea care este, probabil, cel mai mare organizator de asistență socială din istorie, om cu o adâncă înțelegere a lumii, la cel mai important simbol de căutare a păcii.

Eu cred că le vom înțelege mai bine dacă ne dăm seama că ele indică doar partea văzută a aisbergului. Aisbergul este lipsa de iubire și de sprijin față de femeie și de copilul ei, născut sau înainte de naștere. Această lipsă ne ia puterea de a iubi pe alții.

De ce?
Pentru că, dacă ignorăm ființele cele mai vulnerabile din lume, femeia și copilul ei din burtică, nu vom avea capacitatea de a iubi cu adevărat, dezinteresat. Iar când iubirea lipsește, răul nu mai e stăvilit de nimic.

De aceea, cea mai mare contribuție la pacea lumii începe cu dragostea de a ajuta ființele cele mai vulnerabile din lume: femeia și copilul ei, din burtică sau din brațe.

Pentru ei, dar și pentru noi, pentru a avea pace în suflet și pace în lume, în satul nostru se organizează anul acesta Marșul pentru Viață cu tema „Solidaritate pentru amândoi”. Bineînțeles, tot satul e invitat la marș!

Vă mulțumesc.

[Alexandra Nadane @AlexandraNadane]

Un mesaj de încurajare pentru toți cei care se sprijină femeile în criză de sarcină, familiile aflate în situații dificile și copiii nenăscuți! Mulțumim!

[Basilica.ro @AgentiaBasilica]

„În mod deosebit, în această zi a Bunei Vestiri, noi prețuim mult binecuvântarea lui Dumnezeu pentru toate familiile, și mai ales pentru familiile care dau naștere copiilor sau înfiază, adoptă copii”, a spus miercuri Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Afirmațiile au fost făcute la finalul predicii dedicate sărbătorii Bunei Vestiri, care celebrează zămislirea Mântuitorului Iisus Hristos în pântecele Fecioarei Maria, cu acceptul ei. Preafericirea Sa a vorbit în acest context despre Luna și Marșul @Pentru_Viata, serie de manifestări desfășurate anual în luna martie.

🌿https://t.co/nUFE8yAM7H