A bit of a strange circus today. I know it’s not for everyone but I love strange ❤️ Images: #Midjourney Animation: #VEO3 Lyrics: me Song ‘Man On The Trapeze’: #Suno#ai#aiart#music
Palatul Parlamentului din București este aruncat prin reflex în categoria arhitecturii socialiste, doar pentru că a fost construit în acea perioadă. Dacă e așa, de ce același regim, în aceeași perioadă, a construit blocuri plate, anonime, fără un centimetru de ornament și tot el a produs acest palat cu coloane, arcade și ornamentație la fiecare nivel? Argumentul sună convingător până în momentul în care te uiți efectiv la el. Și atunci apare problema: nu seamănă deloc cu imaginea tipică a stilului socialist. Din contră, seamănă vizibil cu acea tradiție arhitecturală bucureșteană de la începutul secolului XX pe care o admirăm fără rezerve și o cităm cu mândrie când vrem să demonstrăm că România a avut, cândva, gusturi rafinate.
Și atunci de ce pare totuși atât de deranjantă? De ce toată lumea simte că ceva nu e în regulă, fără să poată explica exact ce? Clădirea urcă impecabil, fațadă după fațadă, registru după registru, cu o disciplină aproape obsesivă și apoi se oprește. Brusc. Fără avertisment.
Ca o replică spusă fără ultimul cuvânt. Tot ce vezi dedesubt spune eclectism academic, de inspirație beaux-arts. Tot ce vezi sus sugerează o încheiere care nu mai vine. De aici vine disonanța. Nu din stil, ideologie sau dimensiune în principal, ci din absența finalului. Iar creierul tău, chiar dacă nu știe nimic despre arhitectură, simte lipsa acelui punct cu o precizie aproape fizică, același disconfort pe care îl ai când cineva spune un banc și uită partea importantă.
Iar soluția nu e teorie, reinterpretare sau discurs. Este banală și clară: un acoperiș. Unul coerent, în pantă, segmentat, cu ritm și verticalitate, exact cum au multe clădiri din aceeași sferă clasică. În momentul în care îl adaugi, propoziția se apropie de o închidere coerentă. Acoperișul nu e o invenție stilistică și nici un import forțat, e manieră mansardată franceză, frecvent asociată Beaux-Arts, vocabular care apare la Palatul CEC, la Palatul Băncii Naționale, la Ateneul Român, la Palatul de Justiție, la marile palate pariziene, adică exact ce fațada de dedesubt cheamă și nu primește.
Acoperișul poate clarifica ierarhia volumelor pe care fațada o construiește de la parter în sus. Turnul central dominant se închide cu un acoperiș proporțional mai înalt, turnurile laterale cu unele mai mici, aripile în retragere cu propriile lor volume în pantă. Iar când privești întreaga fațadă frontală cu acoperișul pus: palatul arată complet, arată terminat, arată mult mai apropiat de logica unei clădiri construite în jurul anului 1905 decât de una lăsată neterminată în 1985.
Clădirea nu mai pare o anomalie. Devine ceea ce pare că a vrut să fie de la început: o versiune hipertrofiată a aceleiași tradiții arhitecturale românești, dusă până la limită, dar, în sfârșit, terminată.
(Michael Jura / FB)
The Russian embassy here is full of GRU agents.
Orban flew them from Moscow to Budapest to interfere with the election. Since then, journalists have been spied on and disinformation has flooded the media.
ISRAELI TECH JUST MADE UNDERGROUND BUNKERS LOOK USELESS
Israeli strikes on Iran’s buried missile sites showed how modern surveillance can spot heat, vibration, and other signals even from deep underground. So the old “hide it in a mountain” strategy is starting to look a lot less genius.
Source: NewsForce
📝👇
"Ai peste 65 de ani și ești rezervist. La revoluție aveai 30 de ani, erai stâlp al securității miliției sau armatei. Ai fost selecționat și format de regimul comunist - te considerai scutul, apărarea regimului. Credeai cu disperare îl el. Îl iubeai pe “Nicolae”.
Erai șmecher, tartor. Deși veneai de la coada vacii - dar intelectualii și orășenii tremurau în fața ta. Aveai putere.
Și vine revoluția. Te cooptează șeful în combinații sau le faci tu cu protecție. Ești și mai șmecher în anii 90 ca acum ai și bani. Roiesc femeile în jurul tău ești top de top în mintea ta. Urai atunci cu spume pe regaliști, țărăniști și opozanții lui ilici. Urlai de bucurie când veneau minerii să spargă țeste.
Acum ești pe ultima turnantă. Bani nu mai faci, combinațiile s-au cam dus. Au apărut alții mai tineri. Stai la șpriț cu frații rezerviști de generație și te isterizezi de ură contra Europei, a vestului, a “useristilor”, “tefelistilor”, a multinaționalelor care nu te baga în seamă. Il iubești pe Putin ba chiar și regimul iranian - ca acolo e acum cum era pe vremuri la noi, acolo oameni ca tine au puterea totală să rupă spinări să instaureze frica ! Acolo e bine !
Și oh ce vrei “anapoi”. Să fii tu tartor iar, să le fie frică la toți de tine. Să spargi țeste. Să te întorci la ce era. Îl adori pe cegeu ca e coleg de generație, de gașcă. Tu de la un UM, el de la alt UM, frați.
E plin de ei. Sunt peste o sută de mii. Cu familii cu tot jumătate de milion. Plus activiștii de partid mult peste un milion. Tovarășii. Sunt printre noi. Pe strada, la cârciumi, peste tot. În comentarii pe Facebook. Sunt vizibili. Nu se ascund, din contră. Pentru ei e ultima luptă acum.
Cei care torturau , cei care trăgeau la granița de vest în cei care încercau să fugă, cei care au tras la revoluție, cei care au ghidat minerii și au spart oase și capete. Ăștia sunt. Și nu vă imaginați cat de mult ne urăsc. Visceral, total. Ne-ar distruge fizic mâine, pe toți."
Andrei Caramitru