În drum spre Muntenegru, am fost informat despre explozia unei drone marine în Portul Constanța.
Forțele de ordine și structurile de securitate au acționat prompt și au evacuat preventiv zona înainte de explozie, iar până în prezent nu sunt indicii că ar fi existat victime. Prioritatea a fost și rămâne protejarea vieților omenești și securitatea infrastructurii portuare.
Sunt în curs de analiză circumstanțele în care drona a ajuns în port și eventualele riscuri suplimentare, iar autoritățile direct responsabile vor comunica pe măsură ce ancheta avansează.
Acesta este al doilea incident de securitate semnificativ din această săptămână pe litoralul românesc, după descoperirea unei mine marine între Vama Veche și 2 Mai, care se adaugă incidentului de la Galați.
Cu un conflict militar la graniță, este evident că mediul de securitate în care ne aflăm este unul sensibil, motiv pentru care ne vom menține un nivel ridicat de vigilență. Astfel de situații deosebit de grave sunt consecințele directe ale războiului de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.
Ca stat membru NATO, cu ieșire la Marea Neagră, vom continua să cooperăm strâns cu aliații noștri și vom lua toate măsurile necesare pentru a proteja cetățenii și interesele naționale.
Historic first @NATO-Ukraine Council, held in Kyiv. A strong message of solidarity. Thanks to @getmalyona and Ukrainian authorities for hosting us, defying daily Russian aggression.
In the meeting, I reminded all about Russia’s reckless attacks against Ukraine spilling over our border, hurting Romanian citizens in Galati.
I repeated my message to Allies: support us with more defensive capabilities at the speed of relevance. I underlined the importance of accelerating the joint drone production with Ukraine.
Thanks also to our Polish Allies for the support in organising this visit!
Hope is so important for all of us, but to keep the hope for peace strong we need to be clear on what is stopping peace.
I just had a phone call with my Ukrainian counterpart and friend @andrii_sybiha. He briefed me on the situation on the ground, cowardly bombings claimed the lives of at least 18 people and injured 111 others, including children.
I condemned Russia’s appalling large-scale attacks against Ukraine last night.
As Romania stated yesterday at the United Nations Security Council, the deliberate targeting of civilians and civilian infrastructure constitutes textbook war crimes and represents a blatant violation of international law and the Charter of the United Nations.
Russia’s brutal war of aggression is a war of choice by Moscow that continues to inflict immense suffering on innocent people.
This is also the spirit of the special OSCE session we convened today in Vienna at the joint request of Bucharest 9 and Baltic 8 countries where we reiterated our collective condemnation of Russia’s years long breaches of international law and the need to move towards peace.
Pentru prima dată, Consiliul de Securitate al ONU se reunește la solicitarea expresă a României pe o temă care o implică direct.
Voi prezenta încalcările flagrante ale dreptului internațional și riscurile pe care le generează aceste acțiuni repetate ale Federației Ruse.
Demersul României urmărește să aducă în atenția comunității internaționale consecințele grave ale încălcării spațiului aerian românesc și necesitatea creșterii presiunii diplomatice pentru respectarea dreptului internațional și protejarea securității regionale.
Împreună cu partenerii din ONU, România continuă presiunile pentru o încetare imediată a focului și o pace justă și durabilă în Ucraina.
Voi avea și întrevederi, în marja reuniunii, cu Secretarul General al ONU, António Guterres, cu președinta Adunării Generale ONU, Annalena Baerbock, și cu Ambasadorul SUA la ONU, Mike Waltz.
sursa foto: United Nations
In NY for the UN SC emergency session requested by Romania held and in depth dialogue with the UN SecGen António Guterres @antonioguterres.
We share a view on the security impact and perception of the Russian drone incident in Romania. We discussed the implications of such breaches of international law and of the UN Charter provisions regardless where they happen.
I mentioned Romania’s conviction, commitment and action in support of the international rules based order that underpins peace and security.
We exchanged on issues of concern regarding both Russia’s war of aggression against Ukraine and the situation in the Gulf area
Drona prǎbușitǎ joi noapte la Galați este Geran-2, de proveniențǎ ruseascǎ. Aceasta este concluzia fǎrǎ dubiu a raportului tehnic finalizat de specialiștii statului român.
Ancheta a stabilit acest lucru pe baza unui ansamblu consistent de probe tehnice.
Pe fragmentele recuperate a fost identificată inscripția în caractere chirilice „ГЕРАН-2”, iar componentele electronice, sistemele de navigație, modulele de comandă, motorul și elementele constructive analizate prezintă similitudini până la identitate cu cele ale altor drone Geran-2 recuperate anterior pe teritoriul României și identificate cu certitudine ca fiind fabricate în Federația Rusă.
Raportul arată, de asemenea, că marcajele de fabricație, inscripțiile tehnice, caracteristicile constructive și materialele utilizate urmează același proces tehnologic întâlnit la dronele Geran-2 analizate în ultimii ani.
Analizele fizico-chimice au confirmat prezența acelorași tipuri de materiale și combustibili identificați în mod repetat la aparate din această serie.
Pe baza tuturor acestor elemente, ancheta concluzionează fără echivoc că fragmentele recuperate la Galați provin de la o dronă Geran-2 de proveniență rusească.
Faptul că un astfel de aparat a lovit un bloc de locuințe din România, provocând răniți și pagube materiale, este de o gravitate deosebită, iar singurul responsabil este Rusia.
Siguranța cetățenilor români și integritatea teritoriului național sunt obligații fundamentale ale statului român și vor fi apărate cu toată fermitatea.
Rezultatele acestei anchete vor fi comunicate aliaților noștri și structurilor competente din cadrul NATO și al Uniunii Europene.
România va continua să acționeze împreună cu partenerii săi pentru consolidarea securității la frontiera estică a Alianței și pentru protejarea cetățenilor săi.
România nu va ignora și nu va minimaliza niciun incident care pune în pericol viața cetățenilor săi, securitatea națională sau suveranitatea statului român.
Deeply grateful to all our partners and Allies for their messages of solidarity and continued support.
Le mulțumesc tuturor partenerilor și aliaților noștri pentru mesajele de solidaritate transmise. #NATO#EU#partners#Allies#solidarity
Last night, Russia’s reckless attacks on Ukraine spilled across our border, but this time hurt Romanian citizens! @RomaniaNATO wish them speedy recovery!
We deeply appreciate the strong solidarity and support expressed by our Allies in great numbers. Together, we will clear these threats from our skies! Therefore, @NATO and Allies have to increase delivering more capabilities. We again stressed this in our meetings today at the HQ!
M-am întâlnit azi, la Galați, cu persoanele afectate de explozia dronei, cărora le-am transmis compasiune și solidaritate în urma celor întâmplate.
Am mulțumit autorităților locale și centrale implicate pentru reacția promptă. Mi-au comunicat măsurile următoare pentru persoanele afectate.
Evenimentul de la Galați este mai mult decât un incident de securitate. Federația Rusă a comis un act grav, care a pus în pericol viețile cetățenilor români pe pământ românesc. Este o escaladare care nu poate fi acceptată, nu va fi tolerată și nici nu va rămâne fără răspuns. Este consecința iresponsabilității cu care Rusia folosește diverse tactici, în total dispreț față de viața civililor. Toate fac parte din arsenalul Moscovei pentru a induce frică, pentru a submina încrederea, pentru a face rău.
De aceea, vreau ca mesajul meu să fie înțeles foarte clar: indiferent cât de mult încearcă să ne dezbine, indiferent de opiniile noastre diferite pe diverse teme, Rusia nu va reuși să dezbine societatea noastră când este vorba despre integritatea României, despre democrație și libertate în România. Sunt valori pe care societatea noastră și le-a asumat în momente istorice și în jurul cărora suntem uniți.
Today I summoned the Ambassador of the Russian Federation to Bucharest to the headquarters of the Ministry of Foreign Affairs as a reaction to the grave incindent last night when a Russian military drone crashed in the municipality of Galați resulting in the injury of civilians and material damage.
We strongly condemned this act of violation of Romania’s airspace and underlined the exceptional seriousness of the incident, which directly endangered the lives and safety of Romanian citizens.
Romania has repeatedly warned the Russian side about its irresponsible engagement in a spiral of escalation in the context of the illegal war of aggression it wages against Ukraine. We firmly emphasized that there can be no doubt whatsoever regarding the exclusive responsibility of the Russian Federation for this new incident. We also called on the Russian side to put an end to the attacks against Ukraine, which have direct and serious consequences for regional security and constitute grave and flagrant violations of international law.
During the meeting, the Russian side was notified of the decision of the Romanian authorities to declare the Consul General of the Russian Federation in Constanța persona non grata. He is requested to leave the country within 72 hours.
We also notified the Russian Ambassador of our decision to close the Consulate General of the Russian Federation in Constanța.
Romania will continue to coordinate its response with its partners and allies, at NATO and EU level, as well as in the multilateral framework, and remains committed to adopting all necessary measures for the defense of national security.
Întreaga responsabilitate pentru incidentul grav în care doi cetățeni români au fost răniți revine Rusiei, o țară care duce un război de agresiune de mai bine de patru ani împotriva Ucrainei. Raportat la această situație, Consulul General al Federației Ruse la Constanța a fost declarat persona non grata și Consulatul General al Federației Ruse la Constanța se va închide.
Este evidentă iresponsabilitatea unor lideri politici și lideri de opinie români care încearcă să scuze Rusia referitor la acest incident. Acum, cetățenii români pot să vadă cine e pro-occidental și cine mimează pro-occidentalismul.
Am avut o dronă rusă, Geran-2, plecată din Rusia, parte dintr-un roi de 43 de drone rusești, dintre care doar una a ajuns pe teritoriul României. Cunoaștem traiectoria și pe unde a trecut prin Ucraina, cunoaștem pe unde a intrat în România.
Vreau să mulțumesc partenerilor noștri din Uniunea Europeană și din NATO pentru solidaritate, manifestată atât individual, cât și în cadrul formatelor multilaterale. Asta dovedește că există o solidaritate și o unitate euroatlantică.
În ceea ce privește capabilitățile României față de acest tip de incidente, în cadrul SAFE avem o componentă importantă dedicată unor capabilități antiaeriene care să răspundă acestui tip de evenimente. Contractele se semnează zilele astea, iar livrarea o să o avem într-un an sau doi.
Avem un parteneriat cu Ucraina semnat în urmă cu trei luni pe producția comună de drone, și aceste două programe, SAFE și cel cu Ucraina, au o parte comună.
Avem, totodată, un mecanism comun cu Statele Unite și Marea Britanie pe accelerarea producției și testării de drone și de capabilități, evident, antidrone. Și, până când aceste echipamente vor fi livrate, avem acorduri și bilaterale, și în cadrul NATO, cu parteneri pentru echipamente care să fie prezente în România. Unele au venit, altele urmează să vină, și, în discuția pe care am avut-o cu Secretarul General NATO, am insistat pentru urgentare și a fost absolut de acord ca aceste echipamente să ajungă cât mai repede în țara noastră.
În cadrul ședinței CSAT de astăzi, am discutat și despre apărarea civilă, iar ministrul de interne ne-a prezentat măsurile care au fost deja luate pentru toată zona potențial afectată.
I spoke with President @ZelenskyyUa following the Russian drone incident last night in Galați, the most serious on Romanian soil since the beginning of Russia's large-scale aggression against Ukraine.
As our allies and partners across Europe and the world have made clear today, Russia's aggression does not stop at borders. By continuing to attack Ukraine and threatening neighbouring NATO members, Russia demonstrates total disregard for international law and innocent civilian lives.
This must stop. Russia must end its attacks and engage in meaningful dialogue toward a just and lasting peace in Ukraine.
President Zelenskyy and I agreed to accelerate Romania-Ukraine cooperation on the co-production of drones that can be rapidly deployed. Ukraine's battlefield expertise and drone technology are strategic assets for the defence of the entire Eastern Flank.
Romania will continue to invest in strengthening NATO's Eastern Flank and in supporting Ukraine in its legitimate quest of self-defence.
Convocarea la Ministerul Afacerilor Externe a ambasadorului Federației Ruse la București
Din dispoziția ministrului afacerilor externe, Oana Țoiu, ambasadorul Federației Ruse la București a fost convocat vineri, 29 mai 2026, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, în legătură cu situația extrem de gravă cauzată în dimineața zilei de prăbușirea unei drone rusești în municipiul Galați, în urma căreia au fost înregistrați răniți și pagube materiale.
Partea română a condamnat cu tărie acest act de violare a spațiului aerian al României. A subliniat seriozitatea deosebită a incidentului, care a pus în pericol nemijlocit viața și siguranța cetățenilor români. A reamintit că a atras atenția părții ruse, în mod repetat, în legătură cu angajarea iresponsabilă într-o spirală a escaladării, în contextul războiului de agresiune dus împotriva Ucrainei. A evidențiat cu fermitate că nu poate exista nici un fel de dubiu cu privire la responsabilitatea exclusivă a Federației Ruse pentru acest nou incident.
Pe un plan mai larg, a solicitat părții ruse să pună capăt atacurilor împotriva Ucrainei, care au consecințe directe și grave asupra securității regionale și care reprezintă încălcări serioase, flagrante ale dreptului internațional.
În cursul convocării, partea rusă a fost notificată cu privire la decizia autorităților naționale de a declara consulul general al Federației Ruse la Constanța drept persona non grata, cu cerere de părăsire a țării în 72 de ore, respectiv de a închide Consulatul General al Federației Ruse din orașul respectiv.
România va continua să își coordoneze răspunsul cu partenerii și aliații săi, la nivel NATO și UE, precum și în plan multilateral, și rămâne angajată în adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru apărarea securității naționale.
Am avut o convorbire cu Secretarul General @NATO, @SecGenNATO , în urma celui mai grav incident de securitate produs pe teritoriul României de la începutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
Am condamnat ferm această încălcare inacceptabilă a suveranității României. Responsabilitatea integrală aparține Federației Ruse, al cărei comportament arată un dispreț total față de dreptul internațional și față de siguranța cetățenilor unui stat NATO.
Am mulțumit Secretarului General și Aliaților pentru solidaritate și am convenit continuarea coordonării strânse în cadrul @NATO pentru consolidarea apărării noastre și a Flancului Estic, în special cu capacități anti-aeriene și anti-dronă.
România este un aliat puternic și nu va accepta ca agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei să amenințe securitatea cetățenilor români.
Ministrul afacerilor externe, @oana_toiu, a avut astăzi o convorbire telefonică cu Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate (HRVP), Kaja Kallas, ca urmare a incidentului grav cauzat de drona militară rusă prăbușită pe o clădire din România, la Galați.
Ministrul a prezentat detaliile acestei încălcări a spațiului aerian al unui stat membru al Uniunii Europene și implicațiile sale pentru cetățeni.
Înaltul Reprezentant a exprimat solidaritatea fermă a Uniunii Europene în fața acestei escaladări iresponsabile din partea Federației Ruse.
România și partenerii europeni vor accelera procesul privind noul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei.
The Minister of Foreign Affairs, Oana Țoiu, held a telephone call with the High Representative of the EU for Foreign Affairs and Security Policy (HRVP), Kaja Kallas, following the serious incident caused by the Russian military drone that crashed into a building in Romania, in Galați.
The Minister presented the details of this violation of the airspace of an EU Member State and its implications for citizens.
The High Representative expressed the European Union’s firm solidarity in response to this irresponsible escalation by the Russian Federation.
Romania and its European partners will accelerate work on the new package of sanctions against Russia.