Uneori ne considerăm privilegiați, aleși, iubiți de Dumnezeu și-i desconsiderăm pe cei care gândesc sau cred diferit. Însă Dumnezeu iubește fiecare om. Să renunțăm la orgoliu și să ne rugăm pentru cei diferiți. (cfr. 1Tim 2,1-8)
Pelerini spre Paradis, Dumnezeu revarsă asupra noastră darurile sale, mai ales cuvântul său. Însă viața ne schimbă: uneori suntem teren bun, alteori piatră sau drum. Măcar să nu devenim spini pentru terenul aproapelui. (cfr. Lc 8,4-15)
Mai schimbă rugăciunea: ora, modul, locul
Sfânta și dumnezeiasca Liturghie este rugăciunea supremă, sublimă, imutabilă. Devoțiunile particulare însă necesită reînsuflețire. Dialogul cu Dumnezeu trebuie să fie proaspăt. Să încercăm noi cărți, novene, vizite Euharistice, adorații..
Ce ne lipsește pentru a fi fericiți? Plânsul prostesc – tradiția aia de a te plânge mereu pentru orice! Smiorcăiala! – arată că relațiile noastre cu oamenii și cu Dumnezeu sunt dezastruoase. Doar când Dumnezeu lipsește suntem cuprinși de tristețe, descurajare, disperare.Lc5,33-39
Smerenia și mândria primului loc
De două mii de ani, omul este stăpânit de aceeași mândrie, cade în aceleași greșeli și păcate. Nu-și găsește fericirea, liniștea, locul, pentru că nu învață nici din istorie, nici din propriile greșeli. (cfr. Lc 14,1.7-14)
Parabolele de astăzi
Împărăția cerurilor este asemenea cu prima aplicație gratuită, mereu actualizată, disponibilă pentru oricine, dar puțin accesată. Pare demodată. E ignorată.Unii preferă aplicațiile virusate. Cei care o folosesc știu parola:credința, speranța, dragostea. Mt 25
Nu mai amâna https://t.co/TrAJjGljqp Cu cât ignori mai mult timp harul care stă la poarta inimii, arătându-ți ce este drept și sfânt să faci, cu atât cresc șansele să alegi răul. Risipind harul, devii asasin. Ca Irod. (cfr. Mc 6,17-29)
Preoții, profesorii, medicii, politicienii, avocații, jurnaliștii, directorii etc. cunosc binele, adevărul, dar nu mereu sunt drepți, milostivi, fideli... Ipocrizia liderilor este mai periculoasă: cunosc binele, dar practică răul, ademenesc. Judecata va fi aspră! (Mt 23,23-26)
Poarta e încă deschisă. Astăzi! Mâine?
Astăzi avem atât de multe posibilități să fim buni, smeriți, ultimii la rău, ură, război, dar primii la iubire, iertare și pace. Mâine pot fi închise deja toate porțile, mai ales Poarta Vieții. (cfr. Lc 13,22-30)
Prin case, comunități, Biserică întâlnim moștenitorii fariseilor: spiritualitatea duplicitară circulă dinspre inimă, prin artere, spre aproapele. Gânduri, cuvinte, fapte ipocrite! Vestea bună e că și fariseii se pot converti. Ca Nicodim. Tu? Eu? (cfr. Mt 23,1-12; In 7,40-53)
Căutător de oameni
Iubirea caută, găsește și răsplătește mult peste așteptările umane. Dreptatea Domnului este înrădăcinată în iubire și adevăr. Milostivirea Domnului nu e slăbiciune, ci bunătate, iubire, față de cei marginalizați. Ultimii devin primii beneficiari. (Mt 20,1-16)
Pentru Dumnezeu toate sunt posibile
Ne face bine să ne amintim, mai ales în suferințe și încercări, cum este Dumnezeul în care ne-am pus speranța. El nu înșală niciodată, nu amăgește și nici nu dezamăgește. Răsplătește însutit. Totul. (cfr. Mt 19,23-30)
Să nu credeţi că sunteţi chemaţi la lupte mici şi la îndeplinirea unor opere de mică importanţă. Nu. Voi sunteţi sarea pământului. De ce le-a dat această prerogativă? Oare ca să însănătoşească ceea ce se stricase? Desigur, nu. Sarea nu salvează ceea ce este putred...
Binecuvântare și blestem https://t.co/dfBIt44RWZ Domnul și mii de oameni fac zilnic bine copiilor: îi binecuvântează, îi fac să zâmbească, să fie fericiți, împliniți, luminoși! Însă cât blestem și nefericre atrag cei care aduc suferință în viața copiilor! (cfr. Mt 19,13-15)
Pace! Pace! Pace! https://t.co/KhO8nwg2En
Să nu ne scandalizeze evanghelia zilei. Cristos este pace! Pacea Domnului nu e simpla absență a războiului, ci e lupta continuă împotriva răului, împotriva Diavolului. Această luptă este plină de persecuții și suferințe! (Lc 12,49-53)
Două persoane. Sau poate una. https://t.co/E4WZSBIiFf Privind la viața sfântului Maximilian Kolbe și recitind In 15,12-17, poate ne-ar fi de folos să descoperim două persoane din viața noastră: una care ar fi gata oricând să moară pentru noi și alta pentru care noi am fi gata să
Trecerea de la iertarea buzelor la iertarea inimii https://t.co/I0cY1jjo4V Nu este suficient să iertăm sau să uităm. Pentru a ne vindeca și mai ales pentru a ne mântui trebuie să iertăm din inimă. Din toată inima. Totul. Așa cum suntem iertați zilnic. (cfr. Mt 18,21-19,1)
E important să ai pe cineva https://t.co/ImTfqiFZdp Așa cum avem prieteni cu care ne facem planuri de vacanțe (lecturi, cumpărături, filme) trebuie să avem pe cineva cu care să ne rugăm împreună. În doi, trei, șapte… rugăciunea este mai puternică. (Cfr. Mt 18,15-20)
Doar faptele și doar iubirea din ele https://t.co/PgFJbBQB9s Avem zilnic intenții, gânduri, planuri pline de bunătate, dar multe rămân doar idei. Concretizăm puține opere bune. La sfârșitul vieții vom fi judecați despre iubirea din faptele noastre, nu din intențiile noastre...