Ticăloșia lui Nicusor Dan în toată splendoarea ei, o știre de care bineînțeles că nu s'a făcut mare vâlvă, deși este extrem de importantă: la o întrebare servită, Mucea a anunțat de la Kiev că, în perspectiva alegerilor din 2028, până în vara anului 2027 se va lucra și se va pune în aplicare o lege a cenzurii în media și pe rețelele de socializare. CNA urmează să primească atribuții extinse pentru a proteja propaganda oficială, la care probabil se va adăuga și noua lege aprobată în UE privind logarea obligatorie pentru „determinarea vârstei” sub care se ascunde identificarea individuală și controlul utilizatorilor.
❗❗ Alertă pentru ciobani!
Avem nevoie de implicarea tuturor pentru susținerea ciobanilor și salvarea oilor și caprelor din România!
Am fost în această luptă în 2024 și voi rămâne alături de ciobani și în 2026.
Directivele UE presupun uciderea animalelor și eliminarea crescătorilor din România. Sunt inventate boli la fiecare categorie în parte: pesta porcină la porci, vaca nebuna la bovine, gripa aviară la păsări etc.
UE este dușmanul de moarte al zootehniei!
🎙️Band of Brothers and Sisters - Ne vom întoarce într-o zi
✍️Versuri: Radu Gyr
In urma unui articol publicat de G4 Media, Ministerul Apărării Naționale (MAPN) s'a cufurit în nădragi și a șters această melodie de pe contul oficial de YT.
România se stinge, puțin câte puțin...
Cel mai mare câștig al celor care vor o societate slabă este că au reușit să ne întoarcă unii împotriva altora. Ne certăm între noi, ne judecăm între noi, iar în tot acest timp uităm ce ne unește.
România nu înseamnă partide. Nu înseamnă politicieni. România înseamnă oamenii ei, familiile noastre, copiii și viitorul pe care îl lăsăm în urmă.
Poate că nu vom fi de acord niciodată cu toții. Dar dacă uităm să ne respectăm și să ne ascultăm unii pe alții, pierdem ceva mult mai valoros decât o dezbatere: pierdem sentimentul că aparținem aceleiași națiuni.
Opriți-vă pentru un minut și ascultați imnul național. Nu ca pe un cântec obișnuit, ci ca pe un îndemn la demnitate, responsabilitate și unitate.
Deșteaptă-te, române!
India will remain Indian.
Pakistan will remain Pakistani.
Somalia will remain Somali.
But we have to be replaced.
They get to keep their country and come and invade ours.
We only have 1 homeland.
You are not angry enough!!!!
Flights from the Middle East to Romania are filled with Indians!!!
They are not coming for a visit, they are all moving to Romania.
This is a coordinated invasion!!!
Episodul #7 din seria: propagandă și minciuni din materia „Istoria Evreilor. Holocaustul. Clasele XI-XII”
Evreii spun că au contribuit pentru România în Primul Război Mondial,
Însă, noroc cu A.C. Cuza care a ținut un monumental discurs de 18 ore în care a prezentat toate documentele regimentelor cu deciziile luate în timpul războiului și scrisorile primite de pe front de la studenții săi și nu numai.
Bieții sfinți circumciși au omis să spună cum au dezertat în masă la inamic, cum spionau pentru austro-germani, cum a trebuit să fie scoși de pe linia întâi a frontului deoarece cum dezertau dezvăluiau inamicilor poziția trupelor românești.
Bieții sfinți circumciși ne-au umplut de contribuții la fiecare pas, noi suntem vinovați că nu vedem așa, și antisemiți!
Corneliu Codreanu a expus o listă uluitoare de politicieni români mituiți de banca evreiască Marmorosch and Blank.
Nicolae Titulescu, în fruntea acestei rețele, a primit un împrumut nerambursabil de 19 milioane de lei, o sumă astronomică la acea vreme.
"We intend to turn Europe and North America into a mixed mongrel race of Asians and Negros ruled over by Jews"
Jewish EU "founding father.”
- Richard Coudenhove Kalergi ✡️
Taken From His Book
Praktischer Idealismus - 1925.
ONG-urile Declic și Bankwatch au blocat proiectele Hidroelectrica de la Răstolița și Bumbești-Jiu.
Siguranța energetică a României?
Printre sponsorii Bankwatch:
- Foundation Open Society Institute (legată de rețeaua Soros)
- Schwab Charitable Fund
45 de ani.
Atât vor plăti copiii și nepoții noștri pentru o semnătură pusă în câteva minute de niște politicieni care nici măcar nu ne-au întrebat dacă suntem de acord.
16,68 miliarde de euro.
Împrumut.
Nu cadou.
Iar partea cea mai grea e că totul s-a semnat chiar de Ziua Eroilor. În ziua în care vorbeam despre libertate.
Clipul ăsta nu e despre politică.
E despre viitorul copiilor noștri.
Distribuie-l. Pentru că tăcerea costă. Și, aparent, costă 45 de ani.
Despre Funky Citizens, ONG-ul care deține platforma Factual, și disperarea cu care încearcă acum să-și ascundă sursele de finanțare.
Factual, deși se prezintă drept o platformă „independentă de fact-checking”, aplică standarde diferite în funcție de cine este vizat, selectând disproporționat ținte din zona conservatoare și suveranistă și etichetând frecvent anumite opinii politice drept „dezinformare”.
În timpul așa-zisei pandemii, dar și ulterior, în contextul războiului din Ucraina, organizația s-a implicat activ în campanii de „combatere a dezinformării”, „propagandei” și așa-ziselor „narațiuni toxice”, contribuind la marginalizarea unor poziții politice perfect legititime într-o democrație și la împingerea lor în zona discursului considerat periculos sau inacceptabil public.
Linkul întregului episod în comentarii.