Am avut o verișoară - Geta. Doctoriță care s-a stins de cancer. Puțini știu ce-nsemnă un medic care se duce pe drumul clienților cui îi are (ierată-mi fie ironia).
Voi nu credeți, cei pe care-i iubim, nu-i uităm
A fost un manager la Publika, care încă era Realitatea, Sergiu Toader, și care a spus: Nu puneți botul la cadouri. Oricare, de oriunde, oricând!
Era în stare să te dea afară c-un picior în fund dacă afla că vreunul a luat ceva de undeva.
Tare mare dreptate a avut...
A fost un an ciudat de rău, da' bun. Eram la fundul disperării, dar am fost tras de păr la suprafață. Îi voi numi degrabă, dar încă tac, pentru că unora le-am promis. Ca de obicei, am întârziat cu niște promisiuni,... https://t.co/OyDPYbZqdj
„Absența noastră de la guvernare duce la distrugerea statului, iar asta ne obligă să activăm mai mult în domeniul agitației”, a spus Voronin, îndemnându-și pe colegii de partid să discute cât mai des cu cetățenii, în provincii https://t.co/BshvzvMeAi
„Vă rugăm, drag colectiv, duminică, la ora 17:00, să veniți la inaugurarea bradului, pentru că va veni Președintele Parlamentului, doamna Zinaida Greceanîi. Eu cred că prezența dvs. trebuie să fie obligatorie!”, scrie în mesajul expediat profesorilor https://t.co/T5k2tEJ4mz
Ministrul spune una, realitatea este alta. Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, a declarat aseară la un post de televiziune că Oleg... https://t.co/43u6eX9rmz
Ceban vs Năstase, în dezbateri electorale: scor 1:1 la Pro vs JTV. Părere proprie și personală. Dați cu pietre, dacă vreți, dar azi Andrei e mai bun :)
Judecând dupe știrurile din ultima să săptămână, e kapetz! În țara lui pește sunt doar accidente (și) electorale. Cu morți și morminte. Și rare excepții. Remarcabile - dar rare! Din propriile monitorizări, nu ale onăjiștilor...
Între Prut și Nistru este o țară pe care io iubesc și, totodată, vreau să dispară fără urmă. Odată și pentru totdeauna! Ceea ce se numește azi R.Moldova - NU Moldova - este eu, noi, voi, toți laolaltă în Basarabia.... https://t.co/1IWuRL3hCX
„Cârnaț, de vorbă cu studenții și profesorii” - în burtieră la un post TV. ABSOLUT SUPERB!
N-o să muntui, vorba mămucăi, niciodată să mă minunez de deșteptăciunea unor moldoveni.
Sau, dimpotrivă, dacă a fost făcut intenționat, de sarcasmul unora dintr ei :P
1 an eu am rămas un fel de „încă”. azi și mâine încă mai sunt. cu această ocazie țin să-i zic unei PARAȘUTE de la București că performanta profesională are - orice ar crede pupincuriștii, importanță.
P.S. acmu, că... https://t.co/jD9hZ2hLQO