Top Tweets for #CurteA
Tăierea tortului – un moment demn de #rege și #regină
În seara aceea, sala s-a oprit pentru câteva clipe din respirație. Luminile s-au domolit ușor, iar orchestra a început o melodie discretă, aproape ca un vals de la #Curtea de la @Versailles. Atunci au apărut ei: mirii, mână în mână, zâmbind cu acea strălucire pe care doar dragostea adevărată o dă. Alături de ei, nașii – adevărați stâlpi de eleganță și căldură.
„Hai nașule, pune mâna!” a spus cineva din sala, nașa cu un zâmbet plin de mândrie și duioșie,cu nașul împreună, au pus mâna peste mâinile mirilor pe cuțit.
Gestul lor a fost atât de armonios, de firesc și totuși de solemn, încât ai fi zis că asistăm la o încoronare discretă.
Tortul era o capodoperă – etajat înalt, alb ca zăpada proaspătă, cu flori de zahăr atât de delicate încât păreau culese din grădinile @PalatuluiBuckingham.
Lama a alunecat cu grație prin straturi fine de vanilie, fructe de pădure și cremă de mascarpone. Primul colt a fost ridicat cu grijă, ca un trofeu, și oferit miresei. În acel moment, aplauzele au izbucnit, dar eu am văzut altceva: am văzut patru oameni uniți în dragoste și responsabilitate, care își promiteau să împartă nu doar tortul, ci toată dulceața și toată greutatea vieții de acum înainte.
Parcă ar fi fost o nuntă regală. Parcă mirii și nașii nu erau din România, ci o familie regală desprinsă din povești.
Eleganță, emoție, rafinament și o bucurie pură, aproape magică.
A fost, fără îndoială, cel mai frumos și mai elegant moment al serii. Un tort tăiat cu dragoste, un capitol nou început cu grație regală.
#Felicitări, #miri și #nași! Ați tăiat tortul ca niște adevărați suverani ai propriului basm. 👑
Îți place așa, nasule? 😊
Corecție text cu ajutorul lui @grok
Cei nouă judecători de la #Curtea #Constituţională au respins marţi, în unanimitate, #contestaţia depusă de Călin Georgescu @CG_Romania, fiind menţinută decizia Biroului Electoral Central de #invalidare a #candidaturii sale la #alegerile #prezidenţiale din luna mai. (1/7)

Decizia are legătură și cu declarația de #avere depusă de Călin Georgescu, în care apar diferențe față de cea de la alegerile 2024. Decizia poate fi contestată la #Curtea #Constituţională. Susținătorii lui @CG_Romania strânși în fața BEC au rupt gardurile după anunț. (2/2)

#Curtea #Constituţională a decis vineri #anularea întregului #proces #electoral al #alegerilor #prezidenţiale. Practic, se anulează rezultatele din primul tur, iar alegerile prezidenţiale se reiau de la zero, inclusiv programul pentru desfăşurarea #campaniei #electorale. (1/2)

Parlamentul European susţine raportul eurodeputatului @negrescuvictor prin care legislativul european urmează să atace la #Curtea de #Justiţie a #UE veto-urile nejustificate legal. (1/2)

The Cathedral of #Curtea de Argeș in #Romania is a Romanian Orthodox cathedral begun in the late 16th c and dedicated to the Dormition. Its most distinctive features are the curved and slanted tambours supporting the cupolas on its facade. #RealCathedralWorldCup

#curtea ideia ? E-reader: como funciona:
http://t.co/8qoLygWNaf
Então vamos com a banda @drops96 , o clipe sugerido é "Palco da Vida"
https://t.co/WOvin86wzs
#CurteA´#ExperimentaAí
Last Seen Hashtags on Sotwe
momandson
Seen from Malaysia
ensest gizliçekim
Seen from Turkey
torta #dildo
Seen from India
snapchat
Seen from United Kingdom
Composició
Seen from United States
tango_live
Seen from Turkey
sissyexposed
Seen from Mexico
CompletePipingSolutions
Seen from United States
drawluca
Seen from United States
彰化
Most Popular Users

Elon Musk 
@elonmusk
240.9M followers

Barack Obama 
@barackobama
118.8M followers

Cristiano Ronaldo 
@cristiano
114.5M followers

Donald J. Trump 
@realdonaldtrump
111.9M followers

Narendra Modi 
@narendramodi
107M followers

Rihanna 
@rihanna
98.7M followers

NASA 
@nasa
92.2M followers

Justin Bieber 
@justinbieber
91.8M followers

KATY PERRY 
@katyperry
90M followers

Taylor Swift 
@taylorswift13
84M followers

Lady Gaga 
@ladygaga
75.5M followers

Virat Kohli 
@imvkohli
73.4M followers

Kim Kardashian 
@kimkardashian
70.8M followers

YouTube 
@youtube
68.7M followers

Neymar Jr 
@neymarjr
66.4M followers

Bill Gates 
@billgates
65.2M followers

Selena Gomez 
@selenagomez
63.1M followers

The Ellen Show
@theellenshow
62.2M followers

CNN 
@cnn
61.7M followers

X 
@x
60.6M followers



















