Trăim într-o lume în care comparația nu mai e doar ceva ocazional, ci aproape un reflex, ceva ce facem fără să ne dăm seama, de fiecare dată când deschidem telefonul și începem să derulăm viețile altora.
Vezi că X a făcut bani, că Y e în vacanță, că Z are nu știu câte afaceri, că altcineva arată perfect sau pare că știe tot, și, încet, încet fără să îți dai seama, începi să te măsori cu ei, să simți că poate nu ești suficient, că poate ești în urmă, că poate ar trebui să fii altcineva.
Dar adevărul e mult mai simplu decât pare și, în același timp, greu de acceptat pentru mulți, tu nu ești aici ca să fii ca ei.
Există un singur TU, cu experiențele tale, cu ritmul tău, cu drumul tău, și nu va mai exista niciodată altcineva exact ca tine, indiferent cât ai încerca să te compari sau să te schimbi ca să te potrivești într-un tipar.
Fiecare om are o poveste pe care nu o vezi, are momente grele pe care nu le postează, are îndoieli, greșeli și lupte despre care nu vorbește, iar ceea ce pare perfect din exterior de multe ori vine cu un preț pe care tu poate nici nu l-ai plăti.
De asta, puterea ta nu stă în a fi mai bun decât altcineva, nu stă în a demonstra ceva lumii sau în a primi validare din exterior, ci în a deveni, pas cu pas, cea mai bună versiune a ta, în ritmul tău, pe drumul tău.
Și poate cel mai important lucru este să te împaci cu ideea asta, să înțelegi că nu trebuie să alergi după viața altora, că nu trebuie să demonstrezi nimănui nimic, că nu trebuie să te compari ca să ai valoare.
Lucrează pentru tine, pentru liniștea ta, pentru progresul tău, pentru viața pe care tu vrei să o construiești, nu pentru ce se vede bine din exterior.
Pentru că în momentul în care încetezi să te compari cu alții, începi, în sfârșit, să te vezi pe tine și abia atunci începe adevărata creștere.