Datoria publică a Germaniei este de 2.900 de miliarde de euro (2,9 trilioane), ceea ce reprezintă 64% din PIB. Sub media europeană, dar: Germania a planificat, pentru 2026 - 2030, împrumuturi de încă 800 de miliarde de euro pentru înarmare. Vrea licență de la francezi pentru a produce arme nucleare. Inteligența artificială în scop militar - o armă de nimicire în masă similară armelor nucleare - scoate alte sute de miliarde din bugetul sleit al Germaniei, principalul finanțator european al Ucrainei în război. Apropo, în timpul războiului, Germania a investit 100 de miliarde de euro anual în apărare.
Franța are o datorie publică de 3.540 de miliarde de euro (3,54 trilioane), ceea ce înseamnă 117% din PIB, al doilea cel mai mare din UE, după Grecia. Pentru 2026-2030, are planificate împrumuturi de 460 de miliarde pentru înarmare. În ultimul an, Macron a pompat în “fermele” de AI, în special cele cu scop militar, peste 250 de miliarde de euro.
Și Germania, și Franța, au “nevoie” ca războiul din Ucraina să dureze cel puțin până în 2030. În timp de pace, niciun alegător nu ar fi de acord cu aceste datorii nebunești, imposibil de rambursat.
Între timp, randamentele obligațiunilor nemțești și franceze cresc vertiginos: 3,4%, obligațiunile pe 10 ani ale Germaniei, 4,25%, obligațiunile franceze pe 10 ani. Fiind vorba de economiile de referință ale UE, creșterea dobânzilor la aceste obligațiuni ale Germaniei și Franței înseamnă automat creșterea dobânzilor la care se împrumută UE (azi au ajuns la 4%, la eurobondurile cu scadență în 2036), dobânzi pe care noi le achităm, din taxele și impozitele noastre. Dobânzi care împing în sus dobânzile la titlurile de stat românești (7% azi). Chiar mai grav decât atât: randamentele obligațiunilor nemțești și franceze cresc dobânda de referință a BCE și inflația în UE, ceea ce se reflectă direct în costurile mari ale creditelor și în prețul tuturor produselor și serviciilor de pe piață.
Ironic, în cele 2 țări, precum și la Bruxelles, Amsterdam, Roma și Madrid, majoritatea populației este convinsă că încălzirea globală se poate opri cu mersul cu bicicleta, prin plata unor taxe pe amprenta de carbon și prin tokenizarea apei.
Revolut recently banned using GrapheneOS without any justification. They're falsely claiming to do be doing it for security reasons. In reality, they're enforcing licensing Google Play. Revolut doesn't enforce security standards. It runs on Android 9 with no patches since 2018.
STAREA DE… INGINERIE SOCIALĂ PERMANENTĂ
Stările de „urgență”/„alertă” sunt necesare pentru a crea cadrul excepțional prin care măsuri imposibil de justificat în condiții normale pot fi adoptate mult mai ușor.
Asta se întâmplă și acum, cu declararea stării de urgență energetică.
Sper că ați învățat lecția din pandemie.
Instrumentul „stării de alertă energetică” va justifica cheltuieli aberante, decizii lipsite de transparență, contracte negociate direct la prețuri nejustificate (vezi achizițiile din Ucraina), abuzuri administrative și, în general, măsuri excepționale pe care autoritățile nu le-ar putea adopta într-un context obișnuit.
Ah, desigur. Și să nu uităm bomboana de pe colivă: îndemnul de a reduce consumul de energie. Sunt fix recomandările de tipul „purtați mască”, „stați în casă” din așa-zisa pandemie. Mecanismul este același: măsura este prezentată inițial ca voluntară, o formă de solidaritate bazată pe responsabilitate civică.
Vedeți cum a dat deja Mîndruță startul la semnalizarea virtuții: „Am închis aerul condiționat, facem fiecare ce putem.” El poate doar propagandă penibilă, dar asta e altă discuție.
În final, nu contează efectul real al gestului. Contează doar mesajul: „Așa se comportă oamenii responsabili”, încercând să se impună ca un reper moral. Veți vedea în perioada următoare și alți propagandiști urmându-i exemplul.
În pandemie, tot Mîndruță se fotografia cu două-trei măști în mașină. Nu era nici obligatoriu, nici necesar.
Dar, prin acest mecanism, se pot schimba normele sociale: gesturi simbolice, foarte vizibile, repetate obsesiv până când devin standardul de comportament.
Nimic altceva decât inginerie socială!
Nu urmărește să soluționeze o problemă sau să îi găsească cauza, ci să creeze presiunea socială prin care comportamentul ajunge să fie perceput ca fiind singurul acceptabil.
Și nu uitați: dacă acum sunteți rugați să reduceți consumul, data viitoare rugămintea se va transforma în obligativitate!
Asta pentru că nu sunteți în stare să respectați o recomandare, pentru că sunteți necivilizați, conspiraționiști, teroriști, cum spunea Cîțu în pandemie, iar situația excepțională o impune.
Dar toate, pas cu pas.
Acel moment când singurul politician în care mai găsești un strop de rațiune e Traian Băsescu…
Asta în timp ce restul clasei politice se grăbește să minimalizeze sau să mușamalizeze toate actele de sabotaj și chiar de terorism comise de ucraineni pe teritoriul României și să repete, prin corul de propagandiști, aceeași mantră: dacă nu îi ajutăm pe ucraineni, „vin rușii”.
Și nu vă grăbiți cu fake news-ul când vedeți termenul „terorism”, că nu îmi aleg cu ușurință cuvintele.
Cum numiți pachetele de explozibil plasate de cetățeni ucraineni la sediul unei companii de curierat de pe Bulevardul Unirii din Capitală, acum câteva luni? (Link către comunicatul DIICOT în comentarii pentru fact checkeri.)
Cum numiți incidentul de la Galați, unde drona rusească fusese deviată de apărarea antiaeriană ucraineană?
Cum numiți explozia dronei ucrainene din Portul Constanța, o săptămână mai târziu? Unde doar Dumnezeu ne-a salvat de un dezastru.
Cum numiți bombardarea terminalului petrolier de la Novorossiysk, de unde pleacă petrolierele Kazahstanului, principalul nostru furnizor de petrol?
Ne-am devalizat bugetul de stat ca să hrănim un monstru. De acum încolo vom trăi consecințele imbecilității clasei politice actuale și ale pasivității populației anesteziate de propaganda televiziunilor și captive în isteria agenților de influență.
Ghinion!
LEGEA VEXLER ÎN ACȚIUNE
Avocatul Mihai Rapcea, o voce incomodă și unul dintre puținii avocați care și-au asumat constant apărarea unor cauze controversate și a libertății de exprimare, a fost reținut ieri pentru 24 de ore într-un dosar privind mesaje publicate pe rețelele sociale.
Înainte de a fi reținut, s-a trezit la ora 6 dimineața cu 20 de persoane (mascați, polițiști și procurori) care i-au făcut percheziții, pe rând, acasă, la birou și la locuința mamei sale, totul pornind, așa cum spun anchetatorii, de la trei postări distribuite pe rețelele sociale, considerate ca având conținut fascist, legionar și rasist.
Soția lui Mihai, Sabina Hănceanu, a declarat aseară, într-o intervenție la Gabriela Calițescu, că anchetatorii aveau o listă și căutau cărți aparținând unor autori precum Mihai Eminescu, Octavian Goga și Valeriu Gafencu, precum și obiecte religioase, inclusiv iconițe cu figuri religioase, cum ar fi Sfântul Ilie Lăcătușu. Și tricouri verzi. 🙂
„Am ajuns să îmi fie frică că am în casă operele lui Eminescu sau o iconiță cu Arsenie Boca, Ilie Lăcătușu.”
În vara trecută, când a trecut prima dată Legea Vexler, vă spuneam că cel mai grav lucru este impactul acestei legi asupra memoriei culturale și istorice a României, faptul că se creează cadrul legal pentru descurajarea sau chiar blocarea circulației unor autori fundamentali ai culturii românești (Mihai Eminescu, Octavian Goga, Radu Gyr, Mircea Eliade, Emil Cioran sau Mircea Vulcănescu).
Și o face nu printr-o interdicție explicită, CI PRIN INSTAURAREA FRICII. Exact cum spune și soția lui Mihai Rapcea în interviu: „SĂ FACĂ O LISTĂ CU CĂRȚILE INTERZISE, SĂ ȘTIM SĂ NU LE MAI ȚINEM ACASĂ.”
Legea introduce definiții vagi și are mai multe probleme de claritate (așa cum semnala și cererea de reexaminare formulată de președintele Nicușor Dan), tocmai pentru a ne determina să tăcem de teamă, să ne autocenzurăm.
Am biblioteca plină de cărți din sau despre perioada interbelică. Cum facem? Le dau foc?
O lege cu un asemenea impact asupra discursului public, care promovează o memorie istorică selectivă, era obligatoriu să fie precedată de o dezbatere publică largă și de avize academice solide.
Dar, într-o Românie complet subjugată intereselor străine, antiromânismul este la putere.
Totuși, cum rămâne cu respectarea libertății de gândire, de exprimare și a dreptului la memorie culturală, garantate de Constituția României?
Până ne vom elibera de sub ocupație, în toate formele ei, nu uitați:
ART. 30 – LIBERTATEA DE EXPRIMARE
(1) LIBERTATEA DE EXPRIMARE A GÂNDURILOR, A OPINIILOR SAU A CREDINȚELOR ȘI LIBERTATEA CREAȚIILOR DE ORICE FEL, PRIN VIU GRAI, PRIN SCRIS, PRIN IMAGINI, PRIN SUNETE SAU PRIN ALTE MIJLOACE DE COMUNICARE ÎN PUBLIC SUNT INVIOLABILE.
🏫 Chaleur : faut-il fermer les écoles ?
🎙️ @DanielRiolo : "Tout ce blabla pour 2 semaines de chaleur dans l'année... En Espagne, Italie, comment font-ils ? Toute votre réflexion, c'est l'assistanat permanent ! Il fait chaud, basta ! Tu mets un t-shirt, t'arrêtes de chouiner !"
Gregg Braden: "Climate change is a fact... It's also a fact that humans are not causing it. Is there more CO₂ in the atmosphere now than there was 10 years, 20, 50, 100 years ago? The answer is absolutely yes. Is it a bad thing? The answer is no."
În țara asta, totul e la secret:
-banii pe care îi dăm regimului mafiot kievean,
-contractele cu Pfizer,
-procedura de desemnare a avocaților care “ne reprezintă” în instanțe străine,
-probele anulării alegerilor,
-carierele juridice ale unor judecători de la CCR,
-finanțatorii lui Dan Daniel - Nicușor,
-contractele cu care s-au vândut resursele României către corporații ca OMV.
Cred că rușii, chinezii și iranienii pot lua lecții de la “ai noștri”…
A, și bugetele serviciilor secrete:
cele mai mari din lume, după SUA…
"Donnez-moi un autre pays que la France qui a un tel niveau de vie, un tel niveau de liberté, un tel niveau de sécurité sociale."
D'accord. On va jouer.
Niveau de vie. Le PIB par habitant de la France en 2024 c'est environ 42 000 dollars (FMI). L'Irlande c'est 100 000. La Suisse c'est 98 000. Le Danemark c'est 68 000. Les Pays-Bas c'est 57 000. L'Allemagne c'est 48 000. La France est 25e mondiale en PIB par habitant. On est pas dans le top 20. "Un tel niveau de vie" c'est du storytelling pour ceux qui n'ont jamais regardé un classement.
Niveau de liberté. L'Index of Economic Freedom du Heritage Foundation classe la France 52e mondiale en 2024. Derrière le Rwanda. Derrière le Kazakhstan. Les pays nordiques qu'on adore citer à gauche, le Danemark, la Suède, la Finlande, sont tous dans le top 15. Ils sont plus libres économiquement que nous tout en ayant un meilleur filet social. Ça devrait poser des questions.
Niveau de sécurité sociale. Oui, la France dépense 32% de son PIB en protection sociale, le taux le plus élevé d'Europe (DREES 2023). Mais est-ce que dépenser le plus veut dire être le meilleur ? Le système de santé français est classé 16e par l'OMS. Les urgences sont saturées. Les déserts médicaux explosent. Les délais pour un rendez-vous spécialiste sont parmi les pires d'Europe occidentale. On dépense le plus pour un résultat moyen. C'est pas un exploit, c'est un problème d'efficacité.
"Quel autre État a autant mis d'argent dans ses services publics ?" C'est exactement la bonne question, sauf qu'elle prouve l'inverse de ce qu'elle croit. La France dépense 57% de son PIB en dépense publique, le taux le plus élevé de l'OCDE. Et avec tout cet argent, nos écoles dégringolent dans les classements PISA (23e en 2022, en baisse continue). Nos hôpitaux sont en crise permanente. Nos infrastructures ferroviaires se dégradent. Nos universités sont sous-financées par rapport aux standards internationaux.
Le Danemark dépense 49% de son PIB en dépense publique. 8 points de moins que nous. Et il a de meilleurs hôpitaux, de meilleures écoles, de meilleurs services publics, moins de chômage, moins de dette et un niveau de vie 60% supérieur. Avec moins d'argent public, ils font mieux. Partout.
La Suisse dépense 34% de son PIB en dépense publique. 23 points de moins que nous. Et les Suisses vivent mieux, plus longtemps, avec de meilleurs services de santé, de meilleures routes, de meilleurs trains et un chômage à 2%.
Donc la question c'est pas "quel pays met autant d'argent". La question c'est pourquoi on met autant d'argent pour un résultat aussi médiocre. La réponse c'est 1153 organismes publics, des doublons administratifs à chaque étage, une absence totale d'indicateurs de performance et une culture politique qui confond dépenser plus avec servir mieux.
Être fier de dépenser le plus c'est comme être fier de mettre le plus d'essence dans ta voiture sans regarder si elle avance. Le Danemark fait 130 km/h avec 49 litres. La France fait 90 km/h avec 57 litres. Et Agnès Runacher nous dit "regardez comme on met beaucoup d'essence".
Le patriotisme c'est pas de se mentir sur l'état du pays. C'est d'avoir le courage de regarder les chiffres en face et de se demander pourquoi on fait moins bien que nos voisins avec plus de moyens. Ça c'est aimer la France. Prétendre que tout va bien pendant que le pays décroche, c'est de la complaisance.